Sebastian în vis (26)
Sebastian în vis nu are senzaţia internă a şocului când umbra elefantului de Siam creşte pe termoizolaţia externă a blocului. E zero Kelvin în ochii copilaşului când din spatele covoraşului şuieră vocişoara Supra-Omuleţului, doldora de streptococii superbiei & dispreţului: „Înţelegi acum, Sebastian? De azi într-un an, copiii Sibiului o să aibă pielea în toate nuanţele griului, ochii stinşi o să li se îndese în căpşoare, n-o să mai poată purta pe picioare burţi umflate de rahitism – şi mai ales, mai ales o să aibă cu toţii nanism! O picătură din izomerul meu de praf Nestlé inhibă timusul în orice bebé, până-l opreşte. Şi piciul nu mai creşte. Peste un an, hrănite cu pseudo-Nestlé Nan, o să mai fie în Hermannstadt numai clone ale lui Oskar Matzerath; chiar tu o să rămâi mic – şi o să ajung eu cel mai gigant pitic. Abia atunci, overlord în lumea lilipută, gura dulce a altor vremuri va fi mută – căci istoria o să înceapă acum, cu mine (Biblioteca „Astra” va fi scrum, Arhivele Statului – ruine). Iar până la urmă tot o să scot din ou omuleţul nou, cu suflet infim în corpul minim, fără istorie, fără memorie, purtând, în minima inimă, morala minimă!”
4 comentarii:
Sebastian se încruntă la morala pleşuvă, se scărpină puţin în minimalista memorie şi zise: chiar de mă dispreţuiţi, eu nu vă! ci aduceţi lista cu mamuţi şi urieşi cu reţete de glorie şi începeţi producţia de Nestlé Titan, pentru a creşte'ntr-un ceas cât alţii'ntr-un an. Astrele se ridicară atunci din cenuşi, purtându-se cu noi cu mănuşi, oferindu-ne cărţi şi reviste, pline cu soluţii lacto-avangardiste. În timp ce arhiva lu' Statu'Palmă'Barbă'Cot îşi rearanjă stiva de acte importante aruncând un blestem poliglot asupra falsei poţiuni piticizante.
Subscriu: lacto-avangarda e cel mai organic suprarealism! :)
e construit frumos poemul, iar rimele reusite. buna potrivirea dintre Hermannstadt si Matzerath. sa nu inceapa sa tipe precum tobosarul grassian, ca va fi vai de termopane. dar o toba tot puteti sa-i luati, spre incantarea vecinilor.
Da, o tobă din pielea genială a măgarului de Gunter Grass! :)
Trimiteți un comentariu