Sebastian în vis (29)

Sebastian în vis habar n-are la ce i-ar putea fi, la rigoare, propice suzeta lui Nietzsche, însă îşi zice că de stricat, n-are cum să-i strice. Aşa că-ntinde degeţelele spre tipsie, prinde codiţa şofranie, brumată cu smirnă şi tămâie pepit, şi se pune pe molfăit. Instant, din capul meu şi din al lui Cami răsare câte un norişor colorat în care se citeşte aceeaşi întrebare scrisă boldat – anume dacă, din întâmplare, mini-behemotul SUV are în dotare şi sterilizator de suzete. Uşa metalică a mansardei se dă de perete, norişorul pocneşte, lăsând întrebarea să mai aştepte, şi ne răsucim speriaţi. Intră apoplexaţi pisicâinele şi broscoporcul, costumaţi în armuri croite după portul din vechea Spartă, croşetate din lână de iepure de naşa Artă. Se reped la geamul termopan şi privesc printr-un ochean de mareşalissimă fiţă cum, în spatele lui Statu-Palmă, Neghiniţă şi micro-Nietzsche, armiile pitice se grupează tot mai des, simetric cu regimentele de hipocampi SS. Dacă o foarfecă l-ar decupa, harşti-harşti, un-doi, din panoramicul teatrului de război, lăsând pe dinafară nu numai armatele, ci bunăoară şi pe Supra-Omuleţul încremenit cu spatele la Asasină, şi pe Nietzschuleţul cu mustaţa plină de fericire şi cutremurare, ai zice că Sebastian, cu mina lui nepăsătoare, nu din suzetă îşi trage ekstatica apatie, ci dintr-o narghilea aurie.