Sebastian în vis (30)

Sebastian în vis pufăie din suzetă şi clic!, lumea se face o poză într-o gazetă şic, foşnitoare – cel ce-i pune sub imaginile lucitoare scris se teme s-o răsfoiască, să nu-l trezească pe Sebastian din vis. O foarfecă uriaşă coboară din cer, gata de decupat; vârful de fier înţeapă delicat lângă Supra-Omuleţ, alunecă blazat peste mustăţoiul de Nietzschuleţ, se răzgândeşte şi se ridică la loc în cer. Mâna coboară două deşte şi, cu gesturi de bătrân peruchier, pune tuturor meşe şi mustăţi policolor, mai corectează din zbor câte-un zuluf şucar cu un şfichi de policar ori de index (Sebastian se alege-ntr-o dată cu o perucă roşcată din lână de capră ibex). Gigantul se plictiseşte şi-şi trage mâna dincolo de crepuscul. În absenţa lui, totul arată minuscul. Lumea tot nu mişcă. Turlele Catedralei sunt sfârcuri de frişcă, armata de hipocampi şi armia pitică sunt un singur grupuscul. Sebastian în vis crede că visează şi trage cu nod din suzetă. Poza din gazetă se deblurează şi înviază. Termopanul mansardei se deschide şi, înainte ca Sebastian să dezmeticească, pe covoraş sar broscoporcul şi pisicâinele, în armuri de lână iepurească.