Sebastian în vis (31)

Sebastian în vis mai trage – o dată şi gata! – din suzeta cu bobiţe de smirnă şi tămâie (aşa trăgea cândva şi tata din păhărelul cu tsipouro). În armura iepuro, Broscoporcul se face iar momâie, după cum Pisicâinele încremeneşte şi el. Deloc nătântoc, prichindel înţelege că timpul stă-n loc şi lumea-i înrămată în stop-cadru ca o poză din gazetă de fiecare dată când trage el din suzetă. Iar acum, în spaţiu-n care timpul şi-a-ngheţat farmecele, gigantul îşi coboară iar foarfecele şi se pune pe decupat – după ce l-a gătat pe Sebastian, trece la Nietzschuleţ, cu grijă să nu ciuntească mustăţoiul nici un piculeţ. Pe urmă scoate cele două figurine din rama lumii, le ia-n palma strânsă căuş, mici cât boaba spumii, şi le suflă ca pe puful florii de scoruş. Nietzschuleţ şi piciuleţ o iau razna cu viteze de mii de Mach, practic trec de norul lui Oort cât ai zice mac, iar după ce lasă-n urmă spuza lui Orion şi Betelgeuza hiperspaţiile se fac râu de stele, numai suzeta se mai vede lucind ca o crenguţă de aur printre ele. Aplecat peste piticot, piticuţul Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi stele pitice. Cu pampersul jenându-l un pic la mers, Sebastian se plimbă de-a buşilea prin univers.