Sebastian în vis (40)
Sebastian în vis face covoraşul să se zbată ca un ac de busolă demagnetizată, tot rotindu-l haihui dinspre estul vânăt-gălbui spre sudul murg, ca să vadă cum se apropie călăreţii Apocalipsei de cibiniensisul burg. Cei patru cai galopând prin atmosferă sunt acum fiecare cât o dropie lepidopteră, mare larvă tetrapodă între aripi ţesute din hectare de morţi înviaţi – aripi mereu crescătoare, morţii sar disciplinaţi la apel din pământul atins uşurel de câte un vârf de aripă şi se adaugă în pripă la tapiseria barocă închipuită de poporul resurecţional. Aripa stângă de fluturcal murg atinge fierul forjat al porţii cimitirului de lângă Dumbrava Sibiului şi se scurg spre cer morţii, fluviu de făină de oase prin care înoată ca ştiuci lunecoase cranii şi femururi lucioase şi maţe, praful osos se strânge ca pilitura pe magnet şi se face iar os net pe care cresc carne şi sânge instant şi pe aripă se răsfrânge icoana trupului restaurat; printre icoane Sebastian n-are cum să-şi recunoască bunicul spânzurat, însă tati, văzând fluturcalul reflectat în pupila băiatului, recunoaşte în ghicitură întreg chipul tatălui. De groază şi fericire, oasele se fac în tati făină de mălai. Cei patru fluturcai se strâng echidistant în jurul covoraşului. Zarathustra urcă pe elefant, Nietzschuleţul îşi lasă mâna pe creştetul copilaşului.
ma sinucizi! :) auzi, fluturcal!!!! :) ma delectez in stil mare citindu-ti minunatiile!!!!!!!
Fluturcal, adică un fel de hipolibelulă, aşa! :)
:) adica un fel de lepidoptiapa? hehe, ce oribil suna!
Hehe, sună urâţel, într-adevăr, dar... memorabil. :)
Oricum, sunt soluţii - putem să-i zicem fluturcalului cal de aer, după modelul calului de mare, adică de apă - şi atunci rebotezăm lepidoptiapa în iapă de aer.
Sau construim tot cu lepido-, şi producem un radical sintetic precum lepidopşoară (lepido şi iepşoară, fireşte).
Entomolog la fluturcai m-aş duce... :)
@Radu Vancu:
hahaha, şi dacă editorii lui ”Sebastian în vis” ţi-ar desena fluturcai pe coperta cărţii i-ai certa, pedant ca toţi entomologii specializaţi în fluturcai, că nu i-au desenat bine : )
Cum făcea Nabokov, exasperat de toţi editorii care ţineau să pună fluturi pe coperţile cărţilor lui - nu pot să mă stăpînesc să nu citez un pasaj lung dintr-o scrisoare de-a lui, e unul dintre pasajele mele preferate:
”I like the two colored butterflies on the jacket but they have the bodies of ants, and no stylization can excuse a simple mistake. To stylize adequately one must have complete knowledge of the thing. I would be the laughing stock of my entomological colleagues if they happened to see these impossible hybrids. I also want to draw your attention to the fact that nowadays butterflies are being displayed on birthday cards, lampshades, frocks, curtains, candy boxes, wrapping paper and all kinds of ads...
Now, turning to the title-page butterfly, its head is that of a small tortoise, and its pattern is that of a common Cabbage White butterfly (whereas the insect in my poem is clearly described as belonging to a group of small blue butterflies with dotted undersides),
(şi-acuma vine lovitura de graţie)
which is as meaningless in the present case as would be a picture of a tuna fish on the jacket of Moby Dick...”
:)))))))))))))))))))))))))
Sau ca un urs panda pe coperta lui "Fram, ursul polar"!
Acum, îţi spun drept că, dacă jucărelele astea ar putea interesa vreun editor masochist, mi-ar fi suficient de jenă de situaţia perdantă în care, oarecum din cauza mea, s-ar afla, ca să nu-l mai pisălogesc cu erudiţia mea entomo(i)logică şi să-l las să deseneze fluturcaii apocaliptici cum i-o trece prin cap... :)
P.S. Am impresia că mă transform într-un şterpelitor de citate preferate - până acum, exact sută la sută din pasajele tale favorite au devenit şi pentru mine pasaje favorite. Zău c-aş avea încredere să te rog să citeşti toată literatura lumii şi să merg direct la sublinierile tale. Dar nu ştiu cum stai cu timpul, aşa că nu te rog :)
fluturcal, ştiu eu, eu ştiu, e urât. are trompă între urechi şi ochelari de cauciuc pe ochii de pe aripi. plus:
- are copitele pline de zimţi tăioşi, ca nişte rulmenţi descolăciţi.
- peste fruntea ca o băşică îi atîrnă un breton încleiat de polen şi nectar
- muşcă
- zbârnâie din lepidofard, ca un pămătuf de machiat electric, adică de moarte.
@Radu: ... sau ca un urs polar pe coperta la "Ce se stie despre ursul panda" : )
(en passant, ma intreb cum ar fi sunat o recenzie de Nabokov despre "Orbitor" : )
Cit despre editori, eu sint foarte optimist.
(Chiar si in cel mai rau si mai improbabil caz - adica daca n-or sa-si dea seama ce dar frumos le faci -, tot exista o solutie: Zum si cu mine, un pic nemultumiti ca editurile nu ne publica chiar TOATE cartile pe care le vrem, ne-am hotarit sa ne facem propria editura, care se numeste, provizoriu, Zum und Kalligraph Verlag.
Daca o sa fii de acord, noi o sa fim gata sa incepem cu "Sebastian in vis", in editie de lux, cu ilustratii alese de - bineinteles - Ora25 si cu glosar "sofistichiu" intocmit tot de ea.)
P.S. N-ai idee cit ma bucur cind faci sa se intimple, generos, atitea hroniruri : )
un glosar de mărgăritar sofisticsit cu stichii şi urşi panda pandalii.
@ Ora 25: Nu sunt sigur, dar cred că totuşi confunzi fluturcalul cu hipoviespea - aia seamănă leit cu portretul ăsta drăcos de-l faci tu!
@ Alexandru: Sigur că vreau, sigur că vreau să fiu autor ZKV! (se pronunţă ţecafau, ca-n limba lui Lenau. Howgh!).
Mie unul, din celebra recenzie (uşor geloasă, fie vorba-ntre noi) a lui Nabokov la "Orbitor", mi se pare vag prezumţios hipercelebrul ei incipit: "Literatura domnului Cărtărescu a făcut lucrurile orbitor de transparente, aşa cum eu le-am visat dintotdeauna. Domnul Cărtărescu e, deci, 'gratisisima person', pardon, 'gratissima Parson' în orbitoarea şi obscura mea republică ideală". Dacă ar fi scris M.C. aşa ceva, adică "Literatura domnului V.N." ş.a.m.d., toată lumea i-ar fi sărit în cap că-i narcisic. Aşa, venind de la humbertogenet, se acceptă.
Să nu mă iau însă cu vorba - aştept şpalturile de la ZKV! Îmi vine să fac yodlere, zău aşa!
de acord cu radu. fluturcalul e frumos de pica: in loc de trup de vierme, e un trup de cal maiastru, cu tot ce-i trebuie. iar in loc de aripi de pegas, are aripi multicolore, ORBITOARE,de fluture. am zis! :)
@ Coryamor: Descrierea ta m-a ajutat să înţeleg că fluturcalul e o sinteză genetică între Ducipal şi fluturele monarh. Aşa că e rândul meu să fiu complet, indiscutabil, inebranlabil de acord cu tine: fluturcalul ducipalomonarh e frumos de pică! (P.S. Doar că nu pică. Numai MIG-urile pică, şi cred că li se întâmplă asta tocmai pen' că sunt urâte!) :)
viespea e o insectă prelungă şi frumoasă, care văd că şi în aceste vise este victima prejudecăţilor şi zoocalomniilor clasice. fluturcalul este mare şi urât. dar vă hipnotizează vibrând din ochii de pe aripile încărcate cu praf de mort. :D ar mai fi varianta meditaţiei asupra frumuseţii lui interioare. să zicem... :D
@ Ora 25: Ba de hipnotizat hipnotizezi tu, vibrând din sutele de picturi de pe aripile blogului tău! :)
ora 25, de cand am fost intepata, nevinovata fiind, de o viespe ticaloasa, am pus-o pe lista neagra, alaturi de cainele vecinului si de tantarul din Delta. :)
fluturcalul este mare si frumos, iar sufletul lui e si mai mare si e si mai frumos. suflet de pica... (alaturi de dama de pica si de asul de trefla).
cat despre hipnotizat...ma hipnotizati voi amandoi...
Păi da, se ştie că viespile caută pe cei cu coryamorysangre dulce... :)
pentru a vă crede va trebui să mă concentrez foarte tare pe latura cabalină a nesuferitului. atât de tare încât aripioarele să-i devină picante ca dama de pică. şi totuşi, trompă are 'au ba?
@ Ora 25: Hm, mi-e cam jenă să-ţi răspund, dar fiindcă-i vorba de o discuţie ştiinţifică o să trec peste pudoare şi o să-ţi spun nedelicatul adevăr: trompă au, dar numai fluturcaii, fluturiepele ba... :P
@Radu Vancu: ”Literatura Domnului X” e genul de titlu care pe mine mă binedispune zile întregi : )
Ai dreptate, hipercelebrul incipit al recenziei lui Nabokov la ”Orbitor” e uşor prezumţios, cum e VN şi în celelalte pagini din ”Strong Opinions”. Dar îl iertăm, că a fost singurul care a identificat sub-familia din care face parte fluturele de pe şoldul Mariei.
Mircea Cărtărescu, quant à lui, a scris o notă de o erudiţie pniniană despre o expresie din ”Lolita” - ”duş non-laodiceean” (am recitit de curînd articolele lui din ”Pururi tînăr...” : )
@ Alexandru: Oooo, asta cu identificarea fluturelui de pe şoldul Mariei n-o ştiam. Şi ce era? Un Monarh?
Da, îmi aduc aminte de detectivistica apokalyptofilă a lui Mircea Cărtărescu de acolo - la vremea respectivă, nu mi-a dat seama că era pninianomorfă, acum după ce ai spus-o tu chestia mi se pare self-evidentă. Eu am făcut exerciţii din astea (bine, cu puterile mele infrapniniene, dar cu delicii asemănătoare, cred) pe un roman care-mi place enorm, "The Recognitions" al lui William Gaddis (un tip bizar, retras, s-a şi bănuit o vreme că ar fi un heteronim al lui Pynchon.)
@Radu: Nu, era o Neonympha dorothea, un fluture din familia Satyridae, mai cunoscut sub numele de Nabokov's Wood Nymph : )
(copiez cu neruşinare din 'Nabokov's Butterflies', o carte pe care mi-am luat-o cu speranţa că şi articolele lui VN despre fluturi - adunate în carte - au ceva literar în ele. ei bine, n-au, sînt 'doar' articole ştiinţifice oneste, ezoterice pentru mine).
Bine că mi-ai spus de W. Gaddis, că nu ştiam nimic de el. Ceea ce mi se pare foarte grav, acuma, ce-am dat cîteva click-uri pe google. După amiază mă duc la bibliotecă şi mi-l iau : )
@ Alexandru: Uau, fluturistica asta e limba poeziei pure! :)
Uite, fiindcă ai început să faci săpături după Gaddis, transcriu mai jos, pe post de trailer, începutul prefeţei lui William Gass la ediţia din 1993 pe care o am eu: "He had been a floorwalker at Bloomingdale's. That was one rumour. He was presently writing under the nom de plume Thomas Pynchon. That was another. He had had to pay Harcourt Brace to publish 'The Recognitions', and then, disappointed and peeved by its reception, he had the unsold stock destroyed. He died of dysentery or some similarly humiliating and touristy disease at forty-three and had been buried stoneless-in-Spain under a gnarled tree. (...) In 1976, when his second novel, "JR", won the National Book Award, his admirers, confused by William Gaddis's previous anonimity (very like the chary pronouns above), by the too sensibly priced fume blanc, and by the customary babble at celebrational parties, frequently miscaught his name, often congratulating a fatter man. Even 'The New York Times', at one low point, attributed his third novel, 'Carpenter's Gothic', to that self-same and similarly sounding person. Yes. Perhaps William Gaddis is not B. Traven after all, or J.D. Salinger, Ambrose Bierce, or Thomas Pynchon. Perhaps he is me. // When I was congratulated, I was always gracious. When I was falsely credited, I was honored by the error."
@Radu: Foarte fain, mulţumesc! : )
Am fost la bibliotecă, mi-am luat cartea (+ o traducere în franceză, ca să fiu sigur că înţeleg), am citit în autobuz vreo zece pagini, am ajuns la povestea cu Mr. Sinisterra, falsificatorul de bani, mai precis aici:
”... like any sensitive artist caught in the toils of unsympathetic critics, he still smarted severely from the review given his work on page one of The National Counterfeit Dectector Monthly (”Nose in Jackson portrait appears bulbous due to heavy line from bridge...”; and soon enough thereafter, his passion for anonimity feeding upon his innate modesty amid walls of Malebolgian acclivity, he resolved upon a standard of such excellence for his work, that jealous critics should never dare attack him as its author again.”
: )))))))
Sînt pur şi simplu cucerit, spun asta cu un fel de entuziasm liniştit : ) Mulţumesc încă o dată.
:)
Mă bucur tare că-ţi place deja aşa. (Eu am o prejudecată în ce priveşte traducerile franţuzeşti, dar n-o să ţi-o mărturisesc, fireşte).
Nici mie nu-mi plac, dar ce să fac, engleza mea rudimentară rău. Să vezi cum sună Pynchon în franceză, adică să nu vezi! : )
Apropo de traduceri, m-am uitat în dicţionar să văd ce înseamnă ”acclivity” din pasajul pe care l-am transcris, apoi, cînd îl transcriam, m-am uitat şi pe traducerea în franceză, de curiozitate - ”amid walls of Malebolgian acclivity” devine ”entre des murs aussi sévères que ceux de Malebolge”. Parcă nu e chiar bine, nu?
În fine, de-abia am citit cîteva pagini şi deja am păreri şi despre traducere, te rog să mă ierţi : )
Da, printre altele de pasaje ca ăsta e vorba, în care traducătorul e leneş şi devine perifrastic. Nu mă pricep, poate că "declivite malebolgienne" era mai simplu şi mai bine.
Însă aşa, cu originalul şi cu traducerea, oricât de imperfectă, n-ai cum să dai greş. Gaddis va, cred, un bun început de an. :)
Ce-mi place mie cum nu te pricepi tu. Si ce simpla si evidenta pare acum solutia ta : )
Hehe, numai negru pentru francezi să n-ajung... :)
Trimiteți un comentariu