Sebastian în vis (20)
Sebastian în vis ştie acum pe propria pielicică: a fi Vancu-junior poate fi ocnă. Junioară, mititică – dar tot ocnă, cu inimioara tot bocnă. Obvers, bebele are o mină wagneriană, pathetică & sumbră. De când nu mai are umbră, dragul de el e captiv într-un pandemonium prichindel. Iată: căruciorului Peg-Perégo i s-a scâlciat o roată, şi orice plimbare dă rău de mare. Sticluţa Avent e mai mult goală decât plină, ba îi curge mereu şi lapte pe lângă tetină, încât burtica e, tot mereu, hămesită. Mistica pampersină e dezvrăjită: levitaţia a decăzut la ridicare-n şezut, şi în loc de graţie bebeului i se dă sughiţ şi eructaţie. Plus hipersalivaţie. Agitaţi, mişcându-se atât de repede că-s multiplicaţi, mami, tati, broscoporci şi pisicâini îşi frâng mâini, rât şi mustăţi. Câte imagini, atâtea singurătăţi.
foarte, foarte frumos, Radu, parcă ai scrie despre tine:)
Ba nu, Mihai, despre mine am scris dintotdeauna cu neplăcere, după cum se poate uşor constata :)
De fapt, m-ai făct să înţeleg că scriu despre un avatar al meu infinit superior mie - cam aşa cum ar scrie un Cro Magnon despre un aliaj între Stephen Hawking şi Colin Farrell :)
Mulţumesc.
Important - uitasem să-ţi spun că ţi-am scris aseară un răspuns de mulţumire pentru că mi-ai îndulcit seara amărâtă de băieţii din Ghencea care, de data asta, merită să fie numiţi "ai lui Becali". Fiind ea, seara, atât de naşpa, mi-a mâncat normal (thx again, Adela Greceanu!) comentariul. Acum, dimineaţa, constat că sufletul meu nu mai simte nimic din gustul de fiere de aseară, ci numai pe acela de miere al generoaselor tale cuvinte. Aşa că, din nou şi aşa cum se cade, mulţumesc! :)
păi da, despre tine, dar altfel, ca şi cum ai fi tatăl tău foarte tînăr şi ai scrie despre tine, aşa scrii, mai sensibil decît de obicei, dar tot cu umor şi ironie, mai blîndă, dar textele astea despre Sebastian sînt foarte frumose, asta ziceam...
(dă-l naibii de fotbal, la Sport1 e campionatul european de baschet)
Phiii, ce dor de jucat baschet mi-ai făcut...
În viaţa aia în care jucam baschet zi-lumină, eram conducător de joc. Bun, zic eu :). Tu? Aş zice că un pivot de nădejde!
Foarte triste pasajele cu caruciorul si cu tetina. Iata un prilej pentru tati sa reinventeze roata. Finalul e genial (e meritul lui Sebastian, desigur...)
cind am ajuns la "durerianul bebe" - Sebstian in vis (19)- am zis -gata! pina aici, e prea mult. vreo 2 zile tot repetam in gind "durerianul bebe" ;si, intr-o dimineata, in timp ce ma barbieream am avut o revelatie (de obicei in baie se intimpla cel mai des): ce-ar fi sa consult eu albumul cu gravurile lui D., in special chipurile de copii. ce-am observat? am observat ca majoritatea copiilor (din gravurile lui D.,normal) au fizionomii de adulti, o expresie de tristete si intelepciune, ca si cind ei, copiii, ar sti cumva ce le rezerva viitorul. asa ca acum cind citesc "bebele are o mină wagneriană, pathetică & sumbră" nu sint deloc surprins, ci dimpotriva, mi se confirma. despre umor, altadata.
am facut şi eu exerciţiul "Anonim"ului, e un joc cam periculos... da, uneori copiii te pot speria cu faţa lor, de multe ori cînd mă uit la copii mi-i imaginez maturi... cînd mă duc în sat nu mă mai cunoaşte nimeni dintre cei mai tineri, fiind plecat din 1989, dar ştiu a cui sînt copiii care aleargă pe-afară, că au trăsăturile părinţilor, nu, nu spun tare a cui sînt, că unii seamănă al dracului de mult cu cineva, dar sînt ai altcuiva:D
ehehhe, Radu, eu am jucat baschet pe orice post, un baschet provincial:D, jucat cu mult mai multă plăcere decît fotbalul (deşi eram nebun după fotbal). mai joc şi acum, dar la un singur coş, e unul sub Tîmpa, cînd vii să ne întrecem? ştiu cîteva jocuri cu mingea de bascget pe care le putem practica şi cu burtă:D
@ Ovidiu: Lasă, c-au reinventat alţii roata morii şi-ai văzut ce-a ieşit. Cât despre genial... ce să mai discutăm, m-ai cam făcut de cacao :)
@ Anonim: Aveam în minte faţa copilului din "Madona cu maimuţă", aşa-i. Însă evidenţa faptului că, trăind într-o variantă de eternitate, copiii trebuie că ştiu dinainte viitorul - evidenţa asta, miop, n-o văzusem. Probabil că, atunci când sufleţelele lor nu mai pot duce tot viitorul care se adună, au un fel de reacţie de compensare şi încep să-l uite. Se, adică, maturizează. Puţinii care pot privi viitorul în faţă rămân mereu copii - nu că i-ar ajuta prea mult. Aş reformula propoziţia lui Nietzsche aşa: "Valoarea omului stă în cât viitor poate suporta".
@ Mihai: Chiar că-i periculos, din punctul ăsta de vedere Durer e un anticonceptional relativ sigur, dacă ar şti tot pământeanul cum arată copiii lui s-ar cam abţine de la procreat copilaşi dureriano-heideggerieni, întrupări bebeluşe ale fiinţei-alergătoare-spre-moarte :)
Eu am un teren de baschet chiar lângă bloc, însă n-am cu cine juca. Nu dai tu mai bine o fugă până la mine (îl învăţăm şi pe Sebastian ceva baschet şi rock)?
hehe, Sebastian va învăţa şi baschet, şi rock, doar că un pic mai încolo:)
Broscoporc cu ritul frint...
Lipsesc citeva zile si uite ce de singuratati cu mustati se petreceau pe-aici.
veronica, veronica (mai tii minte cintecul?) animalele astea sint dintr-o curte vecina cu curtea lu radu, dar probabil ca dumneavoastra nu stiti.
Dumneanoastra stim.
Anonim dragă, nu-mi brusca oaspeţii, te rog. În plus, n-ai dreptate: Veronica îi cunoaşte bine pe Broscoporc şi Pisicâine, sunt practic vecini. Mai vecini decât mine cu cinci minute, chiar.
"Câte imagini, atâtea singurătăţi".
Am numărat 10 singurătăţi în "Sebastian în vis (20)". Câte fraze, atâtea imagini. Am numărat’o chiar şi pe ultima. Ca pe un puşti pe care’l pui să numere în engleză pân’ la 10 şi el tot pân’ la 12’ţi numără.
Aşa-i, dar 9 dintre ele sunt ficţiune, numai una-i adevărată. Şi cu dânsa zece, care le şi-ntrece :)
:)mă’ntreb de somnul lui Sebastian naşte ficţiuni sau adevăr.
Trimiteți un comentariu