Sebastian în vis (22)

Sebastian în vis şi mustăţoiul lui Nietzsche, aşezaţi ca două popice pe covorul zburător, sunt catalepsaţi de stupor: Supra-Omuleţul vomează un întreg popor plutitor de căluţi de mare şi-l pregăteşte de desant. Varsă apoi tam-nesam un elefant de Siam, alb şi înaripat, cu tot cu ham şi valtrap, şi i se urcă după cap. Izbucneşte într-un tam-taram de chimvale, făcând să răsune până-n vale muntele Ibn Sina, paviana Asasina, după care şi ea tot în cârca pachidermului sare. Armata celor zece mii de căluţi de mare se pune în mişcare; flutură de trei ori din coada mică şi traversează patria tadjică. Elefantul lopătează din cele şase rânduri de aripe şi, în câteva clipe, lasă Marea Caspică în urmă. După el vine hipocampica turmă, iar în spatele lor dă zor covorul zburător. Au trecut şi de Marea Neagră, se vede deja Negoiul. Mustăţoiul, leoarcă de saliva lui Sebastian, e mai mult mort decât viu. Fâl-fâl, hipocampii noii morale sunt lângă Sibiu.