Sebastian în vis (38)

Sebastian în vis e nevoit să constate că începutul lumii poate însemna tremurul covoraşului grena sub tălpiţe paricopitate sau cu perniţe - cavalerii lânii iepuraşului tocmai ce au sfârşit de sărit în armurile lor iepuro de-a stânga şi de-a dreapta copilaşului. Începutul lumii mai înseamnă şi paviana ridicând, în chip de mare doamnă mareşăleasă, laba flocoasă, punând în mişcare diviziile de căluţi de mare. Maurul Neghiniţă şi Statu-Palmă-Barbă-Cot încalecă pe dragonaş şi pe licorniţă, Nietzsche-piticot suie şi el pe mini-behemot, însă nu-şi mână la atac mirabilul trăpaş, ci se apropie de covoraş cu mustăţoi sub nas şi zâmbet sub mustăţoi. Sebastian n-apucă să se mire de mustăceala nietzschuleaţă, că-n jur toate îngheaţă – piciul n-a tras iar din suzetă, însă un solo ultrasonor de trompetă în creierii tuturor se împlântă, de parcă Elohim însuşi cântă blues la saxofonul lui Charlie Parker. Şi inimile fac buzz! în toţi, hipocampi şi piticoţi, Neghiniţă şi Statu-Palmă-Barbă Cot, licorniţă, dragonaş şi mini-behemot, Cami şi Radu şi vecinii din bloc, Pisicâine şi Broscoporc, paviană şi Supra-Omuleţ din Subterană – toate inimile, inima uriaşă a vieţii din blocurile de cartier a îngheţat sub înstelatul cer cu lună neagră ca la eclipsă: inimă, e trâmbiţa din Apocalipsă!