Sebastian în vis (38)

Sebastian în vis e nevoit să constate că începutul lumii poate însemna tremurul covoraşului grena sub tălpiţe paricopitate sau cu perniţe - cavalerii lânii iepuraşului tocmai ce au sfârşit de sărit în armurile lor iepuro de-a stânga şi de-a dreapta copilaşului. Începutul lumii mai înseamnă şi paviana ridicând, în chip de mare doamnă mareşăleasă, laba flocoasă, punând în mişcare diviziile de căluţi de mare. Maurul Neghiniţă şi Statu-Palmă-Barbă-Cot încalecă pe dragonaş şi pe licorniţă, Nietzsche-piticot suie şi el pe mini-behemot, însă nu-şi mână la atac mirabilul trăpaş, ci se apropie de covoraş cu mustăţoi sub nas şi zâmbet sub mustăţoi. Sebastian n-apucă să se mire de mustăceala nietzschuleaţă, că-n jur toate îngheaţă – piciul n-a tras iar din suzetă, însă un solo ultrasonor de trompetă în creierii tuturor se împlântă, de parcă Elohim însuşi cântă blues la saxofonul lui Charlie Parker. Şi inimile fac buzz! în toţi, hipocampi şi piticoţi, Neghiniţă şi Statu-Palmă-Barbă Cot, licorniţă, dragonaş şi mini-behemot, Cami şi Radu şi vecinii din bloc, Pisicâine şi Broscoporc, paviană şi Supra-Omuleţ din Subterană – toate inimile, inima uriaşă a vieţii din blocurile de cartier a îngheţat sub înstelatul cer cu lună neagră ca la eclipsă: inimă, e trâmbiţa din Apocalipsă!

Read more...

Sebastian în vis (37)

Sebastian în vis iese din paradis mai hăbăuc şi fără mustaţă sub năsuc – balabusta-i oploşită sub narinele vulturine ale lui Zarathustra, exaltată şi fericită ca-n al nouălea cer, al cărui eter l-a respirat ultima dată ca muritor copilul cu pampers strălucind orbitor precum faţa lui Moise. Cei doi se privesc îndelung, magul tadjic şi magul nibelung – nimic afară de mustaţă nu-i deosebeşte şi, cum ea se bezmeticeşte de sub un nas sub celălalt, sunt fiecare arhetipul celuilalt. După care dau scurt din cap şi pornesc prin cosmoşi cu mii de Mach, hiperspaţiile se fac iar râu de stele, cu suzeta crenguţă de aur printre ele, căi de mii de ani se fac în tot atâtea attosecunde, încât spaţiutimpul e numai möbiene benzi şi funde. În cele din urmă Sebastian vede planeta de ceramică bleu şi rotundă, smălţuită cu lacrimi undeva-n Carpaţi; o attosecundă, şi sunt în poza panoramică din care-au fost decupaţi; gigantul coboară mâna şi le lipeşte siluetele la loc, în contururile rămase goale ca-n decorurile de iarmaroc. Iar pe tadjicul nou venit îl plasează degetul gigantului aproape lipit de fildeşii elefantului. Lacrimile din ochii lui mami se uscă şi dispar; Sebastian trage din suzetă, lumea începe iar.

Read more...

Sebastian în vis (36)

Sebastian în vis, plecând a ruşinică geana, descoperă hăbăuc că mustăţoaia lui Nietzschulică îi sărise, vicleana, sub năsuc, infiltrând abilă metonimia textilă a gigănţelului purtător în zona fără muritor. Fiinţa stufoasă dârdâie din toate firele, ca de toate groazele ori toate fericirile, Sebastian crede că de poftă de tartă cu jeleu, însă ridicând ochii vede pe Dumnezeu lăsându-se ciuciu-miciu lângă el – piciul simte viitorul păr dârdâind pe căpşorul chel, iar pampersul prezent îmbibându-se la moment de un fel binecunoscut de gel. Sebastianomorfii serafimi şi heruvimi se opresc din cântat şi se pun pe strâmbat nasuri. Fără nazuri, Elohim desface pampersul băieţelului, şterge profi rorschachul căcăţelului, trimite un heruvim mai materno-patern după un tub de Bepanthen, şerveţele umede Nivea şi pampers curat, apoi, după ce a uns bine şi a încheiat, priveşte spre băiat cu noumenalii ochi cereşti şi spune liniştit: „Sebastian, devino ce eşti”. Şi-şi ridică trupul infinit şi dispare. Mustăţoiul se opreşte din dârdâit, după care începe iar – pe locul lui Elohim e un tip bizar, cu trăsături asiate. „Tată, frate, Zarathustra – tu eşti?”. „Nu-i timp de poveşti”, răspunde magul. „Înapoi pe planetă”. Şi trec grăbiţi pragul porţii-suzetă.

Read more...

Sebastian în vis (35)

Sebastian în vis pofteşte să intre pe Nietzschulică, însă piticul mustăceşte a oftică: nu, mersi, te-aştept aici. Aşa încât cosmotrotterul pici intră singur în empireu. După poarta-suzetă, aerul din nesfârşita curte e un jeleu de lumină taborică, plin de serafimi şi heruvimi pe post de fructe, tartă pentru o clipă istorică. O mână uriaşă întinde tarta spre băiat, piciul suflă intimidat în lumânare şi pe dată toate se pun în mişcare, serafimii şi heruvimii ies din tartă cu aceeaşi sexy artă cu care stripperiţele ies din tort şi, ca acţionate de un unic resort, cete de îngeraşi în haine albe de in, toţi cu fălcuţele durdulii ale lui Sebastian pe chipul androgin, se pun pe agitat ramuri de finic în mâinile bucălate şi pe clinchetit pe mai multe voci, toate asexuate: „Osana, prinţ năpârstoc, corpus mysticum bondoc, osana!”. Ruşinat, Sebastian pleacă geana.

Read more...

Sebastian în vis (34)

Sebastian în vis trece cu minimastodontă-ncetineală pragul uşii de fontă, reintră în marea sferă dodecaedrală şi pac!, din nou o iau razna cu viteze de mii de Mach, din nou se fac hiperspaţiile râu de stele, încât se vede suzeta lucind ca o crenguţă de aur printre ele, din nou, cocârjat peste piticot, piticuţul Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi stele pitice. Şi-n vreme ce Sebastian se plimbă iar de-a buşile prin univers, cu pampersul jenându-l un pic la mers, se văd ca la derularea-n revers cum se apropie şi-apoi rămân în urmă spuza lui Orion şi Betelgeuza, mintenaş răsare la raport norul lui Oort şi-n secunda doi trec pe lângă Pământ în aşa goană, că Sebastian abia apucă să vadă o lacrimă prinsă-ntr-o geană lucind undeva între Carpaţi. Abia se dumireşte a cui era, şi cei doi fârtaţi au şi ajuns la capăt de cale, la cealaltă margine a sferei dodecaedrale: în faţa lor e o poartă-n formă de suzetă din silicon verde-brotăcel. Nietzschulică trage de inel, suzeta se suceşte ca toate uşile pe ax şi Sebastian intră de-a buşile-n al lumilor climax.

Read more...

Sebastian în vis (33)

Sebastian în vis întoarce privirea hăbăucă spre companionul lui terestru – mustăciosul ducă şi maestru Nietzschuleţ nu dă însă semne să-l fi văzut pe Bau-Baul văicăreţ şi se apropie cu figură decisă de uşa întredeschisă a marii sobe de terracotta care încălzeşte biblioteca Agarttha. Se apleacă şi silabiseşte de pe cotorul lamelar titlurile ultimelor plachete vârâte pe jar, cu glas aşa domolit că piciul abia desluşeşte părţi din cuvântul rostit: ...te-ra-ri-a...e-ri-cit. Mda, se ridică piticul moralist plescăind mulţumit, e bine. Apoi contemplă cu ochi de clasicist rafturile prea pline din biblioteca lui Bau-Bau. În vreme ce geniuleţul mai exclamă câte un wow!, Sebastian aude curând un bebe plângând, şi mii, apoi milioane, miliarde de bebeluşi plâng cu de miliarde de ori aceeaşi vocişoară, ca şi cum tot atâtea miliarde de ace le-ar tatua corpuşoarele pline, ca într-o colonie penitenciară, cu miliarde de doze de vaccine. Însă scrâşnirea dinţişorilor încetează când Nietzschulică decretează brusc: bine, nu-i la el, asta e, mergem sus.

Read more...

Sebastian în vis (32)

Sebastian în vis ajunge la marginea sferei dodecaedrale, Nietzschele-bis-la-scale-miniaturale împinge poarta de fontă masivă – deasupra ei scrie cu unciale: Agarttha – cu aceeaşi vivacitate compulsivă cu care Broscoporcul şi Pisicâinele abia ce-au deschis, cu mâinile paricopitate şi cu perniţe, termopanul bicameralei mănsărdiţe din celălalt capăt de macrocosm, unde Cami şi eu, tati şi mami, suntem singurii, Sebastian, care au întors capul din poza gros-plan şi te privesc până dincolo de lume. Aproape încleiaţi în aerul cu spume de smoală, terranii dau nas în nas cu Bau-Bau – tot numai o sluţeală, tot cu două cranii, tot rânjind. Privirea dublă-i aşa de neagră, că smoala de aer e de argint. Iar prin ochii lui se uită acelaşi ceva ce face negrul privirii verde absint. Pe celălalt tărâm, tati îşi simte pielea albind. Însă rânjetul iazmei se umple de spaimă ca tifonul de sânge – Bau-Bau chiţăie, apoi plânge, hohoteşte de-a binelea, se-mpleticeşte de-a-ndăratelea, cu ochii fixaţi în ai lui Sebastian, şi urlă a jale cât îl ţin coardele vocale negru catran: nu-i la mine, nu-i la mine!

Read more...

Sebastian în vis (31)

Sebastian în vis mai trage – o dată şi gata! – din suzeta cu bobiţe de smirnă şi tămâie (aşa trăgea cândva şi tata din păhărelul cu tsipouro). În armura iepuro, Broscoporcul se face iar momâie, după cum Pisicâinele încremeneşte şi el. Deloc nătântoc, prichindel înţelege că timpul stă-n loc şi lumea-i înrămată în stop-cadru ca o poză din gazetă de fiecare dată când trage el din suzetă. Iar acum, în spaţiu-n care timpul şi-a-ngheţat farmecele, gigantul îşi coboară iar foarfecele şi se pune pe decupat – după ce l-a gătat pe Sebastian, trece la Nietzschuleţ, cu grijă să nu ciuntească mustăţoiul nici un piculeţ. Pe urmă scoate cele două figurine din rama lumii, le ia-n palma strânsă căuş, mici cât boaba spumii, şi le suflă ca pe puful florii de scoruş. Nietzschuleţ şi piciuleţ o iau razna cu viteze de mii de Mach, practic trec de norul lui Oort cât ai zice mac, iar după ce lasă-n urmă spuza lui Orion şi Betelgeuza hiperspaţiile se fac râu de stele, numai suzeta se mai vede lucind ca o crenguţă de aur printre ele. Aplecat peste piticot, piticuţul Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi stele pitice. Cu pampersul jenându-l un pic la mers, Sebastian se plimbă de-a buşilea prin univers.

Read more...

Sebastian în vis (30)

Sebastian în vis pufăie din suzetă şi clic!, lumea se face o poză într-o gazetă şic, foşnitoare – cel ce-i pune sub imaginile lucitoare scris se teme s-o răsfoiască, să nu-l trezească pe Sebastian din vis. O foarfecă uriaşă coboară din cer, gata de decupat; vârful de fier înţeapă delicat lângă Supra-Omuleţ, alunecă blazat peste mustăţoiul de Nietzschuleţ, se răzgândeşte şi se ridică la loc în cer. Mâna coboară două deşte şi, cu gesturi de bătrân peruchier, pune tuturor meşe şi mustăţi policolor, mai corectează din zbor câte-un zuluf şucar cu un şfichi de policar ori de index (Sebastian se alege-ntr-o dată cu o perucă roşcată din lână de capră ibex). Gigantul se plictiseşte şi-şi trage mâna dincolo de crepuscul. În absenţa lui, totul arată minuscul. Lumea tot nu mişcă. Turlele Catedralei sunt sfârcuri de frişcă, armata de hipocampi şi armia pitică sunt un singur grupuscul. Sebastian în vis crede că visează şi trage cu nod din suzetă. Poza din gazetă se deblurează şi înviază. Termopanul mansardei se deschide şi, înainte ca Sebastian să dezmeticească, pe covoraş sar broscoporcul şi pisicâinele, în armuri de lână iepurească.

Read more...

Sebastian în vis (29)

Sebastian în vis habar n-are la ce i-ar putea fi, la rigoare, propice suzeta lui Nietzsche, însă îşi zice că de stricat, n-are cum să-i strice. Aşa că-ntinde degeţelele spre tipsie, prinde codiţa şofranie, brumată cu smirnă şi tămâie pepit, şi se pune pe molfăit. Instant, din capul meu şi din al lui Cami răsare câte un norişor colorat în care se citeşte aceeaşi întrebare scrisă boldat – anume dacă, din întâmplare, mini-behemotul SUV are în dotare şi sterilizator de suzete. Uşa metalică a mansardei se dă de perete, norişorul pocneşte, lăsând întrebarea să mai aştepte, şi ne răsucim speriaţi. Intră apoplexaţi pisicâinele şi broscoporcul, costumaţi în armuri croite după portul din vechea Spartă, croşetate din lână de iepure de naşa Artă. Se reped la geamul termopan şi privesc printr-un ochean de mareşalissimă fiţă cum, în spatele lui Statu-Palmă, Neghiniţă şi micro-Nietzsche, armiile pitice se grupează tot mai des, simetric cu regimentele de hipocampi SS. Dacă o foarfecă l-ar decupa, harşti-harşti, un-doi, din panoramicul teatrului de război, lăsând pe dinafară nu numai armatele, ci bunăoară şi pe Supra-Omuleţul încremenit cu spatele la Asasină, şi pe Nietzschuleţul cu mustaţa plină de fericire şi cutremurare, ai zice că Sebastian, cu mina lui nepăsătoare, nu din suzetă îşi trage ekstatica apatie, ci dintr-o narghilea aurie.

Read more...

Sebastian în vis (28)

Sebastian în vis nici n-apucă să se mire bine, că mustăţoiul îi şi sare lui Nietzsche-piticot sub narine, culcuşindu-se sub pliscul de condor ca un fiu în braţele tatălui rătăcitor. Neghiniţă descalecă primul de pe licorniţă; mintenaş alunecă de pe toboganul-dragonaş Statu-Palmă-Barbă-Cot; Nietzsche-piticot coboară şi el de pe mini-behemot. Cei trei măguleţi scotocesc prin coburii agăţaţi de valtrape. Neghiniţă şi Statu-Palmă scot alăute şi năstrape de aur şi încep să cânte: „O, copile, copil rege...”. Nietzschuleţul se înţelege din ochi cu cei doi măguleţi, şterge de pe mustăţoi lapte praf, lacrimi şi muculeţi şi, cu un talger de aur în mână, levitează solemn către Sebastian. Asasina şi hipocampii sunt ca de lemn, Supra-Omuleţul are gura pungă ca de la zeamă de lămâie: pe talger e o suzetă aurie, placată cu bobiţe de smirnă şi tămâie.

Read more...

Sebastian în vis (27)

Sebastian în vis face un tête-à-queue lent, rotind covoraşul spre mignonul dement. Lângă felinarul luminând hăul cu fagi pitici şi brazi de sub elefant moşmondeşte la penumbre Rembrandt, redecorând cavalerii Apocalipsei pe stil flamand – încât bebele se trezeşte în plin Rembrandt-Dürer: plutind peste blocuri, Supra-Omuleţul are chipiu cu hârcă şi svastică de führer; elefantul fornăie cât un Messerschmitt; paviana, Gauleiter vag umanoid, îşi dirijează divizia de Hypokampen SS, gata de Blitzkrieg total. Pesemne noaptea e de Kristall. Sebastian deschide gura să răspundă şi rămâne cu ea deschisă: peste silueta lisă a Dealului Dăii răsare ca un trasor deasupra văii o stea mică, venind aşadar dinspre est, dinspre Asia Mică, musai din patria tadjică. Supra-Omuleţul şi Asasina sucesc şi ei gâtul. Steluţa se apropie mâncând pământul şi se opreşte deasupra copilului, peste acoperişul cu ţigle Bramac. Toţi, chiar şi cei câţiva vecini ieşiţi în geam, tac – în urma stelei parcată peste făguleţi se văd zburând dinspre Răsărit trei măguleţi: pe o licorniţă, maurul Neghiniţă; pe un dragon piticot, roşcovanul Statu-Palmă-Barbă-Cot; înaintea celor doi, sur şi fără mustăţoi, pe un mini-behemot, piticuţul Friedrich Nietzsche. În urma lor se-ntind, falnic, armiile pitice.

Read more...

Sebastian în vis (26)

Sebastian în vis nu are senzaţia internă a şocului când umbra elefantului de Siam creşte pe termoizolaţia externă a blocului. E zero Kelvin în ochii copilaşului când din spatele covoraşului şuieră vocişoara Supra-Omuleţului, doldora de streptococii superbiei & dispreţului: „Înţelegi acum, Sebastian? De azi într-un an, copiii Sibiului o să aibă pielea în toate nuanţele griului, ochii stinşi o să li se îndese în căpşoare, n-o să mai poată purta pe picioare burţi umflate de rahitism – şi mai ales, mai ales o să aibă cu toţii nanism! O picătură din izomerul meu de praf Nestlé inhibă timusul în orice bebé, până-l opreşte. Şi piciul nu mai creşte. Peste un an, hrănite cu pseudo-Nestlé Nan, o să mai fie în Hermannstadt numai clone ale lui Oskar Matzerath; chiar tu o să rămâi mic – şi o să ajung eu cel mai gigant pitic. Abia atunci, overlord în lumea lilipută, gura dulce a altor vremuri va fi mută – căci istoria o să înceapă acum, cu mine (Biblioteca „Astra” va fi scrum, Arhivele Statului – ruine). Iar până la urmă tot o să scot din ou omuleţul nou, cu suflet infim în corpul minim, fără istorie, fără memorie, purtând, în minima inimă, morala minimă!”

Read more...

Sebastian în vis (25)

Sebastian în vis n-a băgat de seamă când vicleana paviană doar un semn a făcut, şi covoraşul s-a aşternut pe plutit peste oraşul troienit în praf de lapte, trecând peste copacii fosforescenţi în noapte de la crengile vătuite cu chiciură Nestlé Nan, până ce-a ajuns la mansarda de pe Mihai Viteazu, în dreptul geamului termopan. Lumina e aprinsă şi se vede înăuntru, întinsă pe pat, mami, draga de Cami, la obraji încinsă, însă cu privirile îngheţate, cu dâre de lăcrimele intarsiate în laptele pudră, ieşit din sânişori şi presărat pe piele ca solzişori lucioşi de aripi de fluturi. Genele ţi se udă, Sebastian, şi te scuturi. Lângă ea, tânguios fluturoi cu antene vâlvoi, e tata. Încremeneşti aşa, cu ochii-n ochii lor – tu pe covoraşul plutitor, ca un Sindbăduţ cu nas mocioit, desenat de Alexander Jansson şi Magritte pe backgroundul Dealului Dăii, eu şi Cami în poliedrul luminos al odăii, fără să mai vedem cum Paviana rânjeşte din arrière-plan de pe căluţul ei de mărgean.

Read more...

Sebastian în vis (24)

Sebastian în vis vede de pe Turnul Sfatului Sibiul tot în anaglifă. Băiatului nu-i vine a crede: Supra-Omuleţul recită o apocrifă după descântecul care transmută laptele praf în lapte de mămici! Paviana şi un taraf de cai pitici îi ţin isonul cu mare pompă, apoi Asasina scoate din boccea o pâlnie şi i-o ataşează elefantului de Siam la trompă. Însă mantra dezvăluită cândva de Sebastian îşi face acum efectul taman pe dos: preface laptele din sâni în lapte tos. E ora mesei de culcare. O mamă iese în disperare pe balconul Casei Haller din Piaţa Mare, cu praf curgându-i din sâni peste sutien şi ştrampi. Comandourile de hipocampi din preajmă se reped spre ea, o întorc cu capul în jos şi picioarele-n tavan şi o golesc într-un sac ca pe o cutie de Nestlé Nan, apoi o vâră deşartă în casă pe geam, se duc îngânând mantra la elefantul alb de Siam şi îi toarnă laptele praf pe pâlnia-trompiţă, ca într-o puşculiţă. După care, agitând ca pe o elice coada mică, se reped la altă mămică. Elefantul dă deja pe dinafară; din fundul lui cât o moară curge fără încetare lapte praf în Piaţa Mare. Supra-Omuleţul psalmodiază întruna, acompaniat de buful taraf. Oraşul tot e lapte praf.

Read more...

Sebastian în vis (23)

Sebastian în vis şi mustăţoiul lui Nietzsche, tremurând ca doi prooroci, au parcat covoraşul fermecat pe Turnul Sfatului. Comandourile de hipocampi s-au răspândit peste ochii baroci din acoperişe de pe Corso până hăt, pe strada Banatului; de acolo, paviana Asasina armata a întors-o împrejurul Parcului, coborând-o din Sub Arini pe Calea Dumbrăvii înspre gară. Oceanicii serafini plutesc de două ore peste oraş, gata de începerea isprăvii. Se face seară. Albul şi zburătorul elefant imperial levitează în cartierul general din Piaţa Mare, deasupra Palatului Brukenthal. Cocoţată pe hotelul Forum Continetal, Asasina aşteaptă semn. Scăldaţi în aerul de untdelemn, nemişcaţi ca cea mai pură nemişcare, elefantul şi Supra-Omuleţul par două OZN-uri de lemn. Îmbrăţişaţi, Sebastian şi mustăţoiul sunt numai groază şi cutremurare.

Read more...

Sebastian în vis (22)

Sebastian în vis şi mustăţoiul lui Nietzsche, aşezaţi ca două popice pe covorul zburător, sunt catalepsaţi de stupor: Supra-Omuleţul vomează un întreg popor plutitor de căluţi de mare şi-l pregăteşte de desant. Varsă apoi tam-nesam un elefant de Siam, alb şi înaripat, cu tot cu ham şi valtrap, şi i se urcă după cap. Izbucneşte într-un tam-taram de chimvale, făcând să răsune până-n vale muntele Ibn Sina, paviana Asasina, după care şi ea tot în cârca pachidermului sare. Armata celor zece mii de căluţi de mare se pune în mişcare; flutură de trei ori din coada mică şi traversează patria tadjică. Elefantul lopătează din cele şase rânduri de aripe şi, în câteva clipe, lasă Marea Caspică în urmă. După el vine hipocampica turmă, iar în spatele lor dă zor covorul zburător. Au trecut şi de Marea Neagră, se vede deja Negoiul. Mustăţoiul, leoarcă de saliva lui Sebastian, e mai mult mort decât viu. Fâl-fâl, hipocampii noii morale sunt lângă Sibiu.

Read more...

Sebastian în vis (21)

Sebastian în vis are degeţelele încleştate pe ciucurii covorului persian. Cam bate vântul la opt mii de metri peste Tadjikistan. Covorul nu mai zboară acum, pluteşte în ralanti peste vârful Ibn Sina. Supra-Omuleţul pocneşte din degete, şi pavianul Asasina aleargă încoace cu o boccea. O desface, scoate din ea un manuscris inluminat şi-l întinde stăpânului. Emoţionat, cu pieptul zvâcnind în dreptul plămânului, ghebosul ia în braţe Asasina, deschide manuscrisul la letrina aleasă dinainte şi strigă: „Zarathustra, ia aminte, tăticuţ, frate şi fiu! Idealul tău e din nou viu, s-a reîntors şi pluteşte peste munţii patriei tale! E vremea adevăratei morale!”. După care se pune pe scandat o formulă scrisă cu verzale. Curând, Sebastian îl vede în convulsii, gata de Marea Iluminare – şi Supra-Omuleţul începe să verse puzderii de căluţi de mare!

Read more...

Sebastian în vis (20)

Sebastian în vis ştie acum pe propria pielicică: a fi Vancu-junior poate fi ocnă. Junioară, mititică – dar tot ocnă, cu inimioara tot bocnă. Obvers, bebele are o mină wagneriană, pathetică & sumbră. De când nu mai are umbră, dragul de el e captiv într-un pandemonium prichindel. Iată: căruciorului Peg-Perégo i s-a scâlciat o roată, şi orice plimbare dă rău de mare. Sticluţa Avent e mai mult goală decât plină, ba îi curge mereu şi lapte pe lângă tetină, încât burtica e, tot mereu, hămesită. Mistica pampersină e dezvrăjită: levitaţia a decăzut la ridicare-n şezut, şi în loc de graţie bebeului i se dă sughiţ şi eructaţie. Plus hipersalivaţie. Agitaţi, mişcându-se atât de repede că-s multiplicaţi, mami, tati, broscoporci şi pisicâini îşi frâng mâini, rât şi mustăţi. Câte imagini, atâtea singurătăţi.

Read more...

Sebastian în vis (19)

Sebastian în vis nu ştiuse că, fără umbra impură, corpu-i întunecat. Că, scos din montura obscură, diamantul cărnii e gablonţ de colagen. Mat. Corpul nu-i luminos când lumina trece prin el ca prin vitrină. Îmbibat până-n pamperşi de radiaţie neutrină, Sebastian e printre melancolici. Geme ca de colici, strălucind din toată pielea precum o avvă bebeluşă. Mârâie şi la naşă, şi la mătuşă. Cami dă vina pe vaccin şi-i dă Ibalgin. Însă dürerianul bebe are de fapt în locul umbrei o rană – şi piticul alb luminos ca o pitică albă e-n Subterană. Iar Supra-Omuleţul jubilează, tremurând ca de prea multă teină: vezi, Sebastian, nu poţi şti când lumina e-ntr-adevăr lumină!

Read more...

Sebastian în vis (18)

Sebastian în vis s-a edificat: cu tremur de cintezoi, nietzscheanul mustăţoi i-a explicat cum s-a metamorfozat Omuleţul în ditai Supra-Omuleţ Împărat. Insistând să-i ţină lecţii despre sufleţel, Subteranianul studia de fapt pe neobservate cum anume stă sufletul în băieţel, ca un spărgător studiind sistemul de securitate. Veni apoi chiar înainte să cânte cocoşii, când sufletele, cu ochi roşii după nopţile revelate, îşi pregătesc trupurile pentru orele idioate, adormi sufleţelul naiv momindu-l cu ceai de valeriană, îl înveli în umbra sebastiană – şi restul se cunoaşte. Din abjecţie şi inocenţă, Supra-Omuleţul Subteranei se naşte.

Read more...

Sebastian în vis (17)

Sebastian în vis îl studiază pe piticuţul din Subterană ţopăindu-şi corpul mălăieţ şi behăind în registru de mezzo-soprană: sunt-Su-pra-O-mu-leeeţ-sunt-Su-pra-Omu-leeeţ! Un porumbel cât un fluture tropical îi coboară pe creştet fâlfâindu-şi aripile frez, la picioare i se aşază un leu bengal cât un iepure de câmp nepalez. Din iarba verde crescută pe parchet, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sfragistică discret răsare şi îi înmânează contrahermina mistică şi matriţele sigilare. Supra-Omuleţ Împărat se admiră-n oglinda dulapului de la Ikea, cu tot cu leoiepuroiul şi lepidoturtureea, şi i se aude inima clinchetind în corpul tulburat. Sebastian, fără umbră şi preocupat, produce melancolice balonaşe de scuipice; câteodată, când e mai concentrat, buziţele-i sunt năpădite de mustăţoiul lui Friedrich Nietzsche.

Read more...

Sebastian în vis (16)

Sebastian în vis deschide ochii geană cu geană şi, prin aerul camforat, îl vede pe Omuleţul din Subterană aşteptând lângă pătuţ, culcat pe covor. Sebastian e uşor mirat, ştie că lecţiile despre sufleţel s-au încheiat. Fără vorbă, cu mişcări de crotal sapient, Omuleţul se înalţă şi se încovoaie deasupra copilului, cercetându-l atent. Da: în lumina zorilor, Sebastian n-are umbră. Mai are numai la picioare o scamă de penumbră, agăţată de degeţele cu disperarea înecatului. Însă nu se mai ţine mult de fălănguţele băiatului. Când bebeul rămâne cu totul fără umbră, scăpând de ea ca de un pampers burduşit, Omuleţul se pune isteric pe sâsâit şi, învârtindu-se prin dimineaţa galben-mălai învârtoşat ca un făcăleţ, începe să se transforme în Supra-Omuleţ.

Read more...

Sebastian în vis (15)

Sebastian în vis se joacă cu tati cu tandreţea măcelarului decrepit care-şi îndoapă porcul favorit cu trufe, sperând să moară de inimă, să scape de cuţit. Îi injectează cantităţi demente de sentimente, şi patetice, şi bufe, direct în creierul clocotit, şi tati când grohăie cu patimă, când guiţă ascuţit. Toarnă în tati biberoane de endorfine şi îl agită bine-bine. Când, în sfârşit, o să apară semnele negative de viaţă, când carnea porcului beatific va fi mâncată toată de caşexie, Sebastian va atinge cu degeţelele pielea colilie, acoperită de pustule şi mătreaţă – pielea va crăpa sub mărunţelele bisturie, iar din husa cu rapăn o să iasă tati pururi tânăr, pe sine sieşi redat, plesnind de sănătate ca un porc bine îndopat. Sebastian o să facă atunci ochii tandri, dulci-amari, privindu-l cu dragostea profesională a unui vechi staroste de măcelari.

Read more...

Sebastian în vis (14)

Sebastian în vis îl roagă din ochi pe Omuleţul din Subterană să-şi pună singur la fiert apa pentru al doilea ceai de valeriană, ca să se liniştească încă niţel, să-i poată preda cum se cuvine băieţelului lecţia despre sufleţel, la care Omuleţul atâta ţine. Cu vocişoara acoperind cu o idee şopotul apei în cafetieră, volubil de la primul ceai ca o tombateră pe care hemoroizii n-o mai dor, Omuleţul se pune pe declamat: „După cum ne-a învăţat străunchiul nostru Feodor, sufletul omului trebuie strâmtat, fiindcă-i prea lărgit!” Ascultând logosul brânzit de pe canapeaua de pluş foşnitor, broscoporcul se face din ce în ce mai livid, iar pisicâinele tot mai miorlăitor. Aşezat la măsuţa cu picior, tati ia notiţe timid şi disperat, gândind că pentru el chestia s-a strâmtat cu totul, partida-i terminată – şi deodată ceva adie şi întoarce foaia pătată. Şi nu ştie că pneumatica alchimie vine taman de la adierile sufleţelului lui Sebastian – care, aşezat în cuşca pieptului ca-ntr-un pătuţ de oseină, trage pârţuri aromate din corpuşorul lui larg cât o Chină.

Read more...

Sebastian în vis (13)

Sebastian în vis priveşte lanul de maci negri giganţi crescut la miezul nopţii lângă pătuţ, din parchet. În mijlocul lanului se înalţă un Bau-Bau cu două cranii, slut şi cochet, şi-l fixează cu cei patru ochi rimelaţi, rânjind. Privirea dublă îi e aşa de neagră, că negrul macilor e de argint. Iar prin ochii lui se uită ceva ce face negrul privirii verde absint. E iazma care-l făcea pe tati să-şi vadă pielea albind. Bau-Bau îşi pleacă spre pătuţ capetele hâde. Sebastian face ochii mari, întinde braţele spre el şi râde. Uitându-se în ochii bebeului, Bau-Bau începe să se vaiere şi să fumege încet. Macii în flăcări se resorb tăcut, cu Bau-Bau cu tot, înapoi în parchet. Sebastian în vis închide ochii şi zâmbeşte şiret.

Read more...

Sebastian în vis (12)

Sebastian în vis contemplă amuzat lumea din căruciorul Peg-Pérego, asamblând-o distrat ca pe un puzzle, ca pe un cub Rubik, ca pe un joc Lego. Gângureşte cu guriţa ştirbă la orice şi oricine şi pac!, aşază totul cum îi vine bine. Pe bulevardul Mihai Viteazu, la primele hopuri, transformă în piese de puzzle cele două non-stopuri. În parcul Sub Arini, estetica pitică şi mâinile mici inseminează opt Eminescuţi-clone în Albă-ca-Zăpada-şi-cei-şapte-pitici. Sebastian în vis îşi face din lume paradis. Aşa încât, cel mai frecvent, lumea iese un puzzle cu sânii Cameliei – plus sticluţa Avent.

Read more...

Sebastian în vis (11)

Sebastian în vis bate atent din pieliţa inimii, să vadă cum de se poate iubi cu ea. Cum de încap mami şi tati într-o aşa jucărea. Privirea trece dincoace de pomeţi, de obrăjori. Sprânceana epifizei îşi încordează la maxim muşchii depresori. Miocardul îşi vibrează fibrele striate ţesute năvod. Cu palmele pe urechi, cu genele nod, baby-mikado ascultă Nirvana la iPod. Simţindu-se studiată de augusta privire, inima face pielea găinii de fericire.

Read more...

Sebastian în vis (10)

Sebastian în vis arată, cu miniaturile lui de deşte, pastilele cu ulei de peşte şi ceşcuţa cu molcomitor ceai de valeriană Omuleţului din Subterană. Cu toate distoniile lui neurovegetative, Omuleţul poartă azi o piele veselă peste membrele costelive. Însă numai inimile de bebe nu pot să audă pielea Omuleţului plesnind discret de ciudă. El vrea să ştie, să ştie secretul pur şi dur care schimbă laptele praf în lapte natur! Oculta abracadabră, patafizica semioză care face poporul granulelor de lactoză să roiască precum albinele nuntind regina-mamă - până când opera la alb transmută grăunţele în lapte de mamă. Aşa că Sebastian, arătându-i ceşcuţa, se pune pe revelat – şi-ntruna şopocăieşte gângurit. Numai urechi, ghiftuit cu valeriană şi ulei de peşte, Omuleţul din Subterană sforăie ruseşte, fericit.

Read more...

Sebastian în vis (9)

Sebastian în vis începe să geamă, strânge picioarele sub el, îşi face ochii cât o scamă – şi gata, gâgâliciul e Siddharta. Vorbeşte însă înainte naşa Arta, fără să bage atâta lucru-n seamă: Sebastian, pentru cine ştie, frumuseţea e vrăjitorie. Schimbă, la o adică, laptele praf în lapte de mamă. Uite, cutiile Nestlé pe care le atinge Cami – se umplu ochi cu laptele lui mami. Dacă ar atinge pe rând rafturile cu lapte praf din Carrefour, toate s-ar umple cu lapte de mamă natur, unul după altul, la foc continuu. Sebastian, frumuseţea e ceea ce continuă. Siddharta cu pamperşi o priveşte pe naşa Arta cu ochi imerşi în ecstaza post-căcuţă, ridică o mânuţă şi aprobă laconic ca un micro-Lao Ţî: angî-angî.

Read more...

Sebastian în vis (8)

Sebastian în vis ia băi de mulţime sub arini cu naşa lui, dilecta baroneasă Arta. În parc, devoţi concitadini, pe alei de-o parte şi de alta, îi apără de helioză cu parasoli de crini mamuţi. Iar echipajul Artei se compune, afară de paternul alter ego, din broscoporc şi pisicâine flancând şareta Peg-Pérego. Solemnul broscoporc poartă la smoching joben de borangic nipon, lucios şi drept; şi pisicâinele afon Benone e-n frac cu varză de dantelă-n piept. Iar Sebastian dă glamour scenei, estet ca un poet chinez, făcând să ningă lapte praf mixat cu pudră de orez.

Read more...

Sebastian în vis (7)

Sebastian în vis îl vede pe Sebastian din realitate jucându-se cu zornăitoare din pluşuri bălţate. Suzeta germană anticolici e realmente leoarcă de fericire şi Sebastian în vis zâmbeşte subţire, ştiind că realitatea nu există, chestie de altfel nu foarte tristă – dacă realitatea ar avea prostul gust să fie reală, treaba ar fi nasoală. Inima, nevricoasă cum e, ar intra la idee – şi, gata fandacsia, ar apuca-o ipohondria – dacă ar fi reală, inima ar face urât. Creierul şi-ar vârî ca piţigoiul gheara-n gât. Însă, până una alta, realitatea nu-i reală, iar Sebastian se ţine întruna de zuruială cu leul oranj şi hipopotamul mov. Sebastian în vis, tot privindu-l, adoarme cu capul pe burta lui Leonid Dimov.

Read more...

Sebastian în vis (6)

Sebastian în vis ştie că a fi Vancu e ocnă. Că tati are creierul bocnă şi inima cât o ceapă degerată. Însă ştie şi că-i o creatură de-abia eliberată, de el şi mami, din subterana kabbaliştilor spirtului. Abia de trei luni jertfeşte zeilor aloei, smirnei şi mirtului. Dar curând cepşoara va încolţi, va da frunzuliţe verzulii şi inima lui tati a slănină proaspătă cu ceapă verde va mirosi. Deasupra straturilor de ceapă vor zâmbi obrajii bebeului roz, precum o pisică de Cheshire bebeluşă, precum căpşorul plutitor al lui Oz. Iar când Sebastian va zdrobi ceapa cu pumn de bărbat pe masă, tati se va face imaculat de alb, fericit pentru inima lui grasă.

Read more...

Sebastian în vis (5)

Sebastian în vis, rămas singur în camera cu pătuţ, odată întinde aripi transparente de mămăruţ şi fâl, fâl! se înalţă-n lotus peste saltele. Ochiul pulsatilei fontanele secretă aur. Animăluţele de pluş au umbră de vultur şi leu şi taur. Aur şi verde, verde şi aur. Levitând ca un grifon sugar, Sebastian e răpit în duh. Pampersul se schimbă-n ştergar de in topit din sukh. Aripile bâzâie, grifonaşul zumzăie-n sanscrită: mami-tata-maranatha, până-ncepe să sughită şi Cami aduce fuga linguriţa cu lămâie. Sebastian stă cuminte-n pătuţ, sughiţul îi miroase a lăptic, pampersul a caca şi tămâie.

Read more...

Sebastian în vis (4)

Sebastian în vis e un model performant, upgradat, de bebeluş. Pe cortexul lucios, toate informaţiile lumii le dă pe derdeluş; după care, distrate şi frăgezite, deschide floarea carnivoră a creierului şi le înghite. Prin transparenţa chihlimbarie, se vede fiecare informaţie, încă vie, palpitând în stomacul neuronal. Digerate, sunt apoi conectate serial în reţele înţelepte, precum piramidele cu trepte în selva aztecă, precum pietrele preţioase în glyptotecă. E nevoie ca mii de reţele să se aprindă deodată pentru un surâs, şi alte mii pentru un gângurit – iar Shoahul şi Gulagul şi Armagedonul informaţiei se repetă veşnic pentru o mami topită şi un tati fericit. Fără remuşcări, fără Ayenbite of Inwyt. Pe lângă rigoarea egoismului nostru atroce şi hi-tech, infernul e păducherniţă. Pe lângă frenezia ekstazei noastre, paradisul e găselniţă.

Read more...

Sebastian în vis (3)

Sebastian în vis, ţinut pe genunchi şi legănat întâia oară, face Frumuseţea ţinută pe genunchi amară. Hrănit adecvat cu lapte praf Nestlé, transmută dimineaţa-n seară, şi viţăvercea; surâsul lui phantasy şi s.f. îl schimbă-n înger pe Nichipercea. Pentru micul său muk ajungi iconodul al pompiţei de nas Nuk. Bătut pe spate, eructaţia lui exală etherul fericirii private. E un stilist al colicuţelor, un dandy al beşinuţelor, al căcuţelor hierofant şi domn. Cu Sebastian în vis, lumea zâmbeşte prin somn.

Read more...

Sebastian în vis (2)

Sebastian în vis e un parc de distracţii dintr-o cărniţă gânguritoare. După o noapte în parcul ăsta, te trezeşti înfăşurat în sudoare ca-ntr-o vată de zahăr. Lipicioasă, topitoare. Toată ziua ronţăie la tine cu guriţa roză, extrăgându-te cu răbdare din zaharoză. Ca la urmă să te scoată de două ori mai curat şi mai viu. De sub vernixul dulce ieşi fără cută, fără pliu. Apoi te leagănă repede-repede în palmele grăsuţe, privindu-te lacom, numai ochi şi fălcuţe.

Read more...

Sebastian în vis (1)

Sebastian în vis e Sebastian din trezie făcut poezie. Bebeul învelit în piele de bebe, umplut cu cărniţă şi sângişor de bebe, în vis se strecoară ca un melc în chilie, ca un ereziarh în cochilie, lăsând restul lumii pe dinafară. Şi celălalt acelaşi bebe, învelit tot în piele de bebe, umplut tot cu cărniţă şi sângişor de bebe, ochiul închis afară înlăuntru şi-l deşteaptă şi peste scoarţa cerebrală crudă creşte aceea secretă şi coaptă. Zecile de centimetri de Sebastian, din creştet şi până la pamperşii temeinic îndesaţi, sunt atunci iluminate de creieraşul de bebe-înger ca de un bec de 60 de waţi.

Read more...