Sebastian în vis

Coperta e de Tudor Jebeleanu, cartea apare cam într-o săptămână.
La Tracus Arte, după cum se vede, în colecţia "Neo" coordonată de Alexandru Muşina.

Read more...

Sebastian în vis (50)

Sebastian în vis e aşadar Artistul. Dar şi Dogmatistul. E Goldmund şi Narziss, Adrian şi Serenus, barbarul şi Kavafis. E kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „Pistis Sophia”. E Jorge de Burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „Poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von Trier, cu Michael şi Prince şi Goethe şi Schiller incubi şi sucubi în „Thriller”. E Trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul Frank O’Hara citind „Dicţionarul Mara”. Sebastian în vis e ucenicul Sebastian şi împieliţatul Năică. Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică.

Read more...

Sebastian în vis (49)

Sebastian în vis a vestit de dimineaţă până spre-nserate veneţilor şi plimbăreţilor atenţi dogma fluturcailor cu aripi constelate de morţi fluorescenţi şi vii. Revelaţia i-a făcut să bată din palme de bucurie pe copii, părinţii însă au intrat într-un program de isterie fast-forward care face cu succes din Veneţia Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea la un loc. De aceea, prorocul năpârstoc îşi petrece începutul de Millenium clocotrist, cu Broscoporcul prim canţonetist şi Pisicâinele secundo la violă, cântând pe Canal Grande o barcarolă. Iar Sebastian, dogele cocon, melancolic în ton, cu gângureală albinoniană, cu hipersalivaţie siddharthiană, imprimă muzicii acvatica veneţiană. Şi pe briantul Canal Grande de scuipici curgând din gura serenissimului pici pluteşte o gondolă demi-kitsch, în care-s Sebastian şi-ai lui amici – adiafori ca licuricii pe prichici, petrec la modul clocotrist, cu Broscoporcul prim canţonetist şi Pisicâinele secundo la violă. Şi-n capilarul Canal Grande de scuipici curgând, pic-pic, din gura microscopicului pici pluteşte o gondolă pico-kitsch, în care-s pico-Sebastian şi-ai lui pico-amici, cântând canţone eonilor pitici. Şi-n infinitezimalul Canal Grande de scuipici curgând, pic-pic, din pico-gura nirvanicului pici pluteşte o gondolă micro-pico-kitsch în care-s...

Read more...

Sebastian în vis (48)

Sebastian în vis e iar în căruciorul Peg Pérego, plimbându-se liniştit pe Sub Arini şi reasamblând lumea ca pe un joc Lego. Soarele se plimbă şi el liniştit pe cer, împingând lejer jocul Lego dinspre azi spre mâine şi aruncând pe jos umbre: de Broscoporc, de Pisicâine şi – nu se mai satură Sebastian privind-o – de Sebastian. La un semn, de pe băncile de lemn din scunda tavernă de la „Birtul Radului” se ridică-n amiaza de culoarea jadului o persoană scurtă, cu pernă de grăsime pe burtă, cu halou de mătreaţă fosforică radios ca jeleul de lumină taborică, cu privire halucinată în care, băieţele, recunoşti de îndată hiperspaţiile-râu-de-stele, căile de mii de ani făcute attosecunde, spaţiutimpul tot numai möbiene benzi şi funde. Plus un mustăţoi un micron-doi mai mic decât al magului nibelungo-tadjic. Vorbeşte cadenţat, cu grai de Sibile, profet mecanomorf cu arc: „Au înviat morţii. Nu-i în zadar, copile! Transmite-i asta sinistrului San Marc. Uite, au făcut subscripţie pentru mine – însă banii erau pentru tine”. Ocoleşte căruciorul şi lasă, cu toată discreţia, lângă obrăjorul rubedo o factură: Venezia, Ca’ Sagredo, Presidential Suite, pagato in anticipo una settimana. Şi revine persoana-ngrăşată şi pură lângă tovarăşul ei, alt om cu hiperspaţii-n ochi gata să-ţi dea deochi, în al cărui surâs stavroghiniano-mîşkinian n-ai cum să-l recunoşti pe bunicul, Sebastian.

Read more...

Sebastian în vis (47)

Sebastian în vis simte motoraşul minţii, cittavrti!, ambreindu-se bizar dintr-odată, şi iată că Zarathustra & Nietzschuleţul reapar, potrivindu-se în conturul din poza decupată. Doar Omuleţul rămâne decupat – însă imediat aerul vâscos ca mercurul umple conturul, de nici nu mai zici c-a fost vreun Omuleţ pe aici. Zarathustra trage din suzetă şi, ca atinsă de o baghetă, lumea reîncepe. Neghiniţă încalecă pe licorniţă, Statu-Palmă-Barbă-Cot pe dragonul piticot, Nietzschuleţul pe mini-behemot. Zarathustra lipeşte covoraşul de bloc, face semn să intre către Pisicâine şi Broscoporc, ia copilaşul şi-l dă lui Cami: „Poftim, mami”. După care murmură pe sub suzetă, melancolizat, John Wayne mongolizat tărăgănând pe sub trabuc un ultim sfat înainte de plecare: „Creşti, devino ce eşti!”. Şi se pierd în zare covoraşul, licorniţa, dragonaşul, behemoţelul. Fluturcaii salută băieţelul – îşi întind aripile pentru ultima oară, aprinzând pe cerul de seară constelaţiile de morţi fluorescenţi, şi pleacă-n zbor. În urma lor, ochişorii părtaşi la lumina taborului văd îngerii rămaşi în siajul zborului, veghind cu mâinile-mpreunate fiecare vietate – chiar şi peste firul abia germinat de iarbă se vede îngerul aplecat, şopocăind în barbă: „Creşti, creşti, devino ce eşti!”. Guriţa a zâmbit, ochişorii s-au închis – Sebastian e în vis.

Read more...

Sebastian în vis (46)

Sebastian în vis pufneşte pe sub suzetă când vede cu ce coregrafie de operetă anti-tero îl predau bestiuţele în armuri iepuro pe führeraşul inamic magului tadjic. Omuleţul pare intrat în catatonie când Zarathustra şi Nietzschuleţul rostesc cântat sentinţa, cu polifonie exagerat de elaborată, cu stereo-ironie voit antifonizată: „Din Subterana cu supra-omuleţi ai venit, în Subterana pentru zeuleţi vei ajunge!”. Cantorul tadjic smulge eroului nostru pitic suzeta de aur cu bobiţe de smirnă şi tămâie şi şi-o înfundă sub mustaţa lălâie. După care îl apucă, împreună cu diacul Nietzschuleţ, pe Omuleţ de mâini, trage din suzetă – lumea iar a-ngheţat în stop-cadru, poză-ntr-o gazetă citită de un ochi amuzat de gigant. Conturul tadjico-nibelungo-subteranian e decupat, iar Sebastian, cu motoraşul minţii învârtindu-i-se constant, cittavrti, cittavrti, de acum în căpşor, înţelege că hiperspaţiile s-au făcut râu de stele, cu suzeta din gura lui Zarathustra crenguţă de aur printre ele, căile de mii de ani attosecunde, spaţiutimpul numai möbiene benzi şi funde. Şi parcă-l vede pe Omuleţ îndesând în focul nemistuit cărţi pe al căror cotor înnegrit abia se mai distinge „teraria” şi „ericit”; Bau-Bau urlă răguşit: încă un sac, ai venit?... Un eon-doi cam asta are să-i fie subteranianului soarta în Agarttha. Însă puştiul nu-i mâhnit – ştie că, fără s-o ştie, Omuleţul e aproape fericit.

Read more...

Sebastian în vis (45)

Sebastian în vis face loc pe covoraş – Zarathustra îl plantează pe Omuleţul buclucaş între Broscoporc şi Pisicâine: „Sentinţa lui, mâine! Până atunci, noi la munci, el sub pază”. Se întoarce sfârlează pe călcâie şi se-ndreaptă spre kamarazii pitici, Omuleţul rămâne-ntre armurile iepuro, momâie cu tremurici (Cami îl măsoară pe sub geană, apoi pune la filtru ceai de valeriană). Tadjicul şuşoteşte, ca basketbaliştii la time-out, cu Nietzschulicul, Neghiniţă şi Barbă-Cot; fiecare leader piticot saltă pe-un fluturcal şi, general pe un sfert al armiei pitice, îşi manevrează expert soldaţii şi prizonierii din trupele inamice de căluţi de mare aşa încât să elibereze oraşul de sub infernala ninsoare de izomer Nestlé. Prin urmare, orişicare căluţ de mare ia un pic de pseudo-lăptic în botic, ca să rămână puişorul din el mic (la hipocampi, tăticul poartă-n burtă piticul, iar războinicul e cu atât mai valid, cu cât mai gravid!), se cufundă-n şir indian în Cibinul alb-murdar şi-i urmează cursul spre Olt, Dunăre, mare şi oceanul planetar. Plecat milionul de căluţi, nămeţii-s acum micuţi. Fiece fluturcal mătură cu coadă de păun al morţii praful fatal rămas pe orice stradă ori acoperiş, din faţa scării ori a porţii. Morţii şi viii lucrează cot la cot de piticot, zi de vară până-n seară, încât la apus Sebastian vede de sus, de lângă Omuleţul asudat şi stors, Sibiul strălucind restaurat, etern reîntors!

Read more...