Sebastian în vis (22)

Sebastian în vis şi mustăţoiul lui Nietzsche, aşezaţi ca două popice pe covorul zburător, sunt catalepsaţi de stupor: Supra-Omuleţul vomează un întreg popor plutitor de căluţi de mare şi-l pregăteşte de desant. Varsă apoi tam-nesam un elefant de Siam, alb şi înaripat, cu tot cu ham şi valtrap, şi i se urcă după cap. Izbucneşte într-un tam-taram de chimvale, făcând să răsune până-n vale muntele Ibn Sina, paviana Asasina, după care şi ea tot în cârca pachidermului sare. Armata celor zece mii de căluţi de mare se pune în mişcare; flutură de trei ori din coada mică şi traversează patria tadjică. Elefantul lopătează din cele şase rânduri de aripe şi, în câteva clipe, lasă Marea Caspică în urmă. După el vine hipocampica turmă, iar în spatele lor dă zor covorul zburător. Au trecut şi de Marea Neagră, se vede deja Negoiul. Mustăţoiul, leoarcă de saliva lui Sebastian, e mai mult mort decât viu. Fâl-fâl, hipocampii noii morale sunt lângă Sibiu.

Read more...

Sebastian în vis (21)

Sebastian în vis are degeţelele încleştate pe ciucurii covorului persian. Cam bate vântul la opt mii de metri peste Tadjikistan. Covorul nu mai zboară acum, pluteşte în ralanti peste vârful Ibn Sina. Supra-Omuleţul pocneşte din degete, şi pavianul Asasina aleargă încoace cu o boccea. O desface, scoate din ea un manuscris inluminat şi-l întinde stăpânului. Emoţionat, cu pieptul zvâcnind în dreptul plămânului, ghebosul ia în braţe Asasina, deschide manuscrisul la letrina aleasă dinainte şi strigă: „Zarathustra, ia aminte, tăticuţ, frate şi fiu! Idealul tău e din nou viu, s-a reîntors şi pluteşte peste munţii patriei tale! E vremea adevăratei morale!”. După care se pune pe scandat o formulă scrisă cu verzale. Curând, Sebastian îl vede în convulsii, gata de Marea Iluminare – şi Supra-Omuleţul începe să verse puzderii de căluţi de mare!

Read more...

Sebastian în vis (20)

Sebastian în vis ştie acum pe propria pielicică: a fi Vancu-junior poate fi ocnă. Junioară, mititică – dar tot ocnă, cu inimioara tot bocnă. Obvers, bebele are o mină wagneriană, pathetică & sumbră. De când nu mai are umbră, dragul de el e captiv într-un pandemonium prichindel. Iată: căruciorului Peg-Perégo i s-a scâlciat o roată, şi orice plimbare dă rău de mare. Sticluţa Avent e mai mult goală decât plină, ba îi curge mereu şi lapte pe lângă tetină, încât burtica e, tot mereu, hămesită. Mistica pampersină e dezvrăjită: levitaţia a decăzut la ridicare-n şezut, şi în loc de graţie bebeului i se dă sughiţ şi eructaţie. Plus hipersalivaţie. Agitaţi, mişcându-se atât de repede că-s multiplicaţi, mami, tati, broscoporci şi pisicâini îşi frâng mâini, rât şi mustăţi. Câte imagini, atâtea singurătăţi.

Read more...

Sebastian în vis (19)

Sebastian în vis nu ştiuse că, fără umbra impură, corpu-i întunecat. Că, scos din montura obscură, diamantul cărnii e gablonţ de colagen. Mat. Corpul nu-i luminos când lumina trece prin el ca prin vitrină. Îmbibat până-n pamperşi de radiaţie neutrină, Sebastian e printre melancolici. Geme ca de colici, strălucind din toată pielea precum o avvă bebeluşă. Mârâie şi la naşă, şi la mătuşă. Cami dă vina pe vaccin şi-i dă Ibalgin. Însă dürerianul bebe are de fapt în locul umbrei o rană – şi piticul alb luminos ca o pitică albă e-n Subterană. Iar Supra-Omuleţul jubilează, tremurând ca de prea multă teină: vezi, Sebastian, nu poţi şti când lumina e-ntr-adevăr lumină!

Read more...

Sebastian în vis (18)

Sebastian în vis s-a edificat: cu tremur de cintezoi, nietzscheanul mustăţoi i-a explicat cum s-a metamorfozat Omuleţul în ditai Supra-Omuleţ Împărat. Insistând să-i ţină lecţii despre sufleţel, Subteranianul studia de fapt pe neobservate cum anume stă sufletul în băieţel, ca un spărgător studiind sistemul de securitate. Veni apoi chiar înainte să cânte cocoşii, când sufletele, cu ochi roşii după nopţile revelate, îşi pregătesc trupurile pentru orele idioate, adormi sufleţelul naiv momindu-l cu ceai de valeriană, îl înveli în umbra sebastiană – şi restul se cunoaşte. Din abjecţie şi inocenţă, Supra-Omuleţul Subteranei se naşte.

Read more...

Sebastian în vis (17)

Sebastian în vis îl studiază pe piticuţul din Subterană ţopăindu-şi corpul mălăieţ şi behăind în registru de mezzo-soprană: sunt-Su-pra-O-mu-leeeţ-sunt-Su-pra-Omu-leeeţ! Un porumbel cât un fluture tropical îi coboară pe creştet fâlfâindu-şi aripile frez, la picioare i se aşază un leu bengal cât un iepure de câmp nepalez. Din iarba verde crescută pe parchet, Comisia de Heraldică, Genealogie şi Sfragistică discret răsare şi îi înmânează contrahermina mistică şi matriţele sigilare. Supra-Omuleţ Împărat se admiră-n oglinda dulapului de la Ikea, cu tot cu leoiepuroiul şi lepidoturtureea, şi i se aude inima clinchetind în corpul tulburat. Sebastian, fără umbră şi preocupat, produce melancolice balonaşe de scuipice; câteodată, când e mai concentrat, buziţele-i sunt năpădite de mustăţoiul lui Friedrich Nietzsche.

Read more...