Sebastian în vis (31)

Sebastian în vis mai trage – o dată şi gata! – din suzeta cu bobiţe de smirnă şi tămâie (aşa trăgea cândva şi tata din păhărelul cu tsipouro). În armura iepuro, Broscoporcul se face iar momâie, după cum Pisicâinele încremeneşte şi el. Deloc nătântoc, prichindel înţelege că timpul stă-n loc şi lumea-i înrămată în stop-cadru ca o poză din gazetă de fiecare dată când trage el din suzetă. Iar acum, în spaţiu-n care timpul şi-a-ngheţat farmecele, gigantul îşi coboară iar foarfecele şi se pune pe decupat – după ce l-a gătat pe Sebastian, trece la Nietzschuleţ, cu grijă să nu ciuntească mustăţoiul nici un piculeţ. Pe urmă scoate cele două figurine din rama lumii, le ia-n palma strânsă căuş, mici cât boaba spumii, şi le suflă ca pe puful florii de scoruş. Nietzschuleţ şi piciuleţ o iau razna cu viteze de mii de Mach, practic trec de norul lui Oort cât ai zice mac, iar după ce lasă-n urmă spuza lui Orion şi Betelgeuza hiperspaţiile se fac râu de stele, numai suzeta se mai vede lucind ca o crenguţă de aur printre ele. Aplecat peste piticot, piticuţul Nietzsche îl fereşte din când în când de pulsari şi stele pitice. Cu pampersul jenându-l un pic la mers, Sebastian se plimbă de-a buşilea prin univers.

Read more...

Sebastian în vis (30)

Sebastian în vis pufăie din suzetă şi clic!, lumea se face o poză într-o gazetă şic, foşnitoare – cel ce-i pune sub imaginile lucitoare scris se teme s-o răsfoiască, să nu-l trezească pe Sebastian din vis. O foarfecă uriaşă coboară din cer, gata de decupat; vârful de fier înţeapă delicat lângă Supra-Omuleţ, alunecă blazat peste mustăţoiul de Nietzschuleţ, se răzgândeşte şi se ridică la loc în cer. Mâna coboară două deşte şi, cu gesturi de bătrân peruchier, pune tuturor meşe şi mustăţi policolor, mai corectează din zbor câte-un zuluf şucar cu un şfichi de policar ori de index (Sebastian se alege-ntr-o dată cu o perucă roşcată din lână de capră ibex). Gigantul se plictiseşte şi-şi trage mâna dincolo de crepuscul. În absenţa lui, totul arată minuscul. Lumea tot nu mişcă. Turlele Catedralei sunt sfârcuri de frişcă, armata de hipocampi şi armia pitică sunt un singur grupuscul. Sebastian în vis crede că visează şi trage cu nod din suzetă. Poza din gazetă se deblurează şi înviază. Termopanul mansardei se deschide şi, înainte ca Sebastian să dezmeticească, pe covoraş sar broscoporcul şi pisicâinele, în armuri de lână iepurească.

Read more...

Sebastian în vis (29)

Sebastian în vis habar n-are la ce i-ar putea fi, la rigoare, propice suzeta lui Nietzsche, însă îşi zice că de stricat, n-are cum să-i strice. Aşa că-ntinde degeţelele spre tipsie, prinde codiţa şofranie, brumată cu smirnă şi tămâie pepit, şi se pune pe molfăit. Instant, din capul meu şi din al lui Cami răsare câte un norişor colorat în care se citeşte aceeaşi întrebare scrisă boldat – anume dacă, din întâmplare, mini-behemotul SUV are în dotare şi sterilizator de suzete. Uşa metalică a mansardei se dă de perete, norişorul pocneşte, lăsând întrebarea să mai aştepte, şi ne răsucim speriaţi. Intră apoplexaţi pisicâinele şi broscoporcul, costumaţi în armuri croite după portul din vechea Spartă, croşetate din lână de iepure de naşa Artă. Se reped la geamul termopan şi privesc printr-un ochean de mareşalissimă fiţă cum, în spatele lui Statu-Palmă, Neghiniţă şi micro-Nietzsche, armiile pitice se grupează tot mai des, simetric cu regimentele de hipocampi SS. Dacă o foarfecă l-ar decupa, harşti-harşti, un-doi, din panoramicul teatrului de război, lăsând pe dinafară nu numai armatele, ci bunăoară şi pe Supra-Omuleţul încremenit cu spatele la Asasină, şi pe Nietzschuleţul cu mustaţa plină de fericire şi cutremurare, ai zice că Sebastian, cu mina lui nepăsătoare, nu din suzetă îşi trage ekstatica apatie, ci dintr-o narghilea aurie.

Read more...

Sebastian în vis (28)

Sebastian în vis nici n-apucă să se mire bine, că mustăţoiul îi şi sare lui Nietzsche-piticot sub narine, culcuşindu-se sub pliscul de condor ca un fiu în braţele tatălui rătăcitor. Neghiniţă descalecă primul de pe licorniţă; mintenaş alunecă de pe toboganul-dragonaş Statu-Palmă-Barbă-Cot; Nietzsche-piticot coboară şi el de pe mini-behemot. Cei trei măguleţi scotocesc prin coburii agăţaţi de valtrape. Neghiniţă şi Statu-Palmă scot alăute şi năstrape de aur şi încep să cânte: „O, copile, copil rege...”. Nietzschuleţul se înţelege din ochi cu cei doi măguleţi, şterge de pe mustăţoi lapte praf, lacrimi şi muculeţi şi, cu un talger de aur în mână, levitează solemn către Sebastian. Asasina şi hipocampii sunt ca de lemn, Supra-Omuleţul are gura pungă ca de la zeamă de lămâie: pe talger e o suzetă aurie, placată cu bobiţe de smirnă şi tămâie.

Read more...