Sebastian în vis (11)
Sebastian în vis bate atent din pieliţa inimii, să vadă cum de se poate iubi cu ea. Cum de încap mami şi tati într-o aşa jucărea. Privirea trece dincoace de pomeţi, de obrăjori. Sprânceana epifizei îşi încordează la maxim muşchii depresori. Miocardul îşi vibrează fibrele striate ţesute năvod. Cu palmele pe urechi, cu genele nod, baby-mikado ascultă Nirvana la iPod. Simţindu-se studiată de augusta privire, inima face pielea găinii de fericire.
Asta îmi aduce aminte de Dan Coman, cu poemul în care pieliţa inimii îmbracă protector copilul pentru a împiedica gargara omenească mult prea dificil pentru el -limbajul adulţilor care nu sunt părinţi- în favoarea unei relaţionări de-a dreptul cu inima,prin inimă,din inimă, pur termică,dacă se poate şi cântătoare,fără noţiuni searbede, aşa cum trebuie să fie dragostea lui mami şi a lui tati.
Orice asemanare cu Dan Coman e pur si simplu incantatoare! :)
Sigur că da, doar amândoi excelaţi în paternopoezie. :)
Trimiteți un comentariu