Sebastian în vis (16)
Sebastian în vis deschide ochii geană cu geană şi, prin aerul camforat, îl vede pe Omuleţul din Subterană aşteptând lângă pătuţ, culcat pe covor. Sebastian e uşor mirat, ştie că lecţiile despre sufleţel s-au încheiat. Fără vorbă, cu mişcări de crotal sapient, Omuleţul se înalţă şi se încovoaie deasupra copilului, cercetându-l atent. Da: în lumina zorilor, Sebastian n-are umbră. Mai are numai la picioare o scamă de penumbră, agăţată de degeţele cu disperarea înecatului. Însă nu se mai ţine mult de fălănguţele băiatului. Când bebeul rămâne cu totul fără umbră, scăpând de ea ca de un pampers burduşit, Omuleţul se pune isteric pe sâsâit şi, învârtindu-se prin dimineaţa galben-mălai învârtoşat ca un făcăleţ, începe să se transforme în Supra-Omuleţ.
Lecţia despre suflet a Omuleţului a început să fie deprinsă până şi de el, cel care credea doar în carnea întunecată în care e greu să vorbeşti. Acolo jos, pe covor,jucăria aruncată din pumnul lui Sebastian, care poate la fel de bine să fie ghemul de iţe ale lumii acesteia sau meteorul cu care zâmbetul bebeului aterizează în pluş, ori poate chiar o lacrimă strecurată pieziş de pe curba perfectă a obrazului,Omuleţul a simţit cum sufletul însuşi îi e trup, iar trupul îi devine cel mai confortabil hamac.
Place sequelul, dar e marfă multă pe stoc acum :)
Trimiteți un comentariu