Sebastian în vis (13)
Sebastian în vis priveşte lanul de maci negri giganţi crescut la miezul nopţii lângă pătuţ, din parchet. În mijlocul lanului se înalţă un Bau-Bau cu două cranii, slut şi cochet, şi-l fixează cu cei patru ochi rimelaţi, rânjind. Privirea dublă îi e aşa de neagră, că negrul macilor e de argint. Iar prin ochii lui se uită ceva ce face negrul privirii verde absint. E iazma care-l făcea pe tati să-şi vadă pielea albind. Bau-Bau îşi pleacă spre pătuţ capetele hâde. Sebastian face ochii mari, întinde braţele spre el şi râde. Uitându-se în ochii bebeului, Bau-Bau începe să se vaiere şi să fumege încet. Macii în flăcări se resorb tăcut, cu Bau-Bau cu tot, înapoi în parchet. Sebastian în vis închide ochii şi zâmbeşte şiret.
4 comentarii:
am auzit azi tot poemul citit. ce frumooooooos :)
Ehei, frumos e felul în care cuvintele tale generoase m-au ajutat să încep sâmbăta asta. Sau, spus mai adecvat şi mai puţin imprecis, mi-ai făcut ziua!
textul asta are ceva in plus fata de altele, cu sebastian. e vrajitoresc.
Hmmm... vrăjitorii n-o sfârşesc prea bine de obicei, până şi inofensivul vrăjitor din Oz cam iese de cacao. Darmite un biet ucenic vrăjitor, la ce să se aştepte el atunci?!
Trimiteți un comentariu