Sebastian în vis (50)
Sebastian în vis e aşadar Artistul. Dar şi Dogmatistul. E Goldmund şi Narziss, Adrian şi Serenus, barbarul şi Kavafis. E kenoză în crucificarea roză, e syzygia în „Pistis Sophia”. E Jorge de Burgos punând pe foc in-octavo-ul gros din „Poetica”, volumul doi, şi râzând în hohote – nu ştie că-i văzut de noi – pe retinele complet maculate sunt proiectate imagini dintr-un remake queer de von Trier, cu Michael şi Prince şi Goethe şi Schiller incubi şi sucubi în „Thriller”. E Trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul Frank O’Hara citind „Dicţionarul Mara”. Sebastian în vis e ucenicul Sebastian şi împieliţatul Năică. Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică.
Ce minunăţie de final! Îmi place atît de mult încît uit un pic că au plecat alde Neghinietzsche. : )
(De-acum înainte pe Jorge de Burgos n-o să mi-l pot închipui decît rîzînd în hohote : )
A fost frumos de tot să-l văd pe ”Sebastian în vis” crescînd. Mulţumesc.
Alexandru, pentru mine povestea asta scrisă aproape live, la ore târzii din noapte (majoritatea textelor sunt postate în minutul imediat ulterior scrierii, pe la patru-cinci dimineaţa, puse tale quale şi tam nesam direct pe blogul ăsta cu care nu ştiu exact ce să mai fac), e indiscernabil legată de descoperirea câtorva oameni adevăraţi şi vii care fac lumea suportabilă (ba chiar frumoasă uneori), aş îndrăzni să spun a câtorva prieteni, ba chiar şi a unui unchi bun de-al lui Sebastian. E, adică, în cel mai exact sens al sintagmei, o carte cu prieteni.
Aşa că, prieten drag şi atât de îndatoritor, îţi mulţumesc.
M-am tot gîndit, Radu, ce curajos ai fost tu cu blogul ăsta.
Nu e nimic anume de făcut acum cu blogul - el există.
Şi mie mi-a făcut mare plăcere finalul, am regăsit Arta pitică dînd din coadă, ca şi pe undeva la început, cînd încă îndrăzneam şi eu să zic cît îmi place. :)
Vera, într-un fel "curajul" meu e unul de împrumut - tu şi Adela Greceanu purtaţi povara iresponsabilităţii de a spune în public, ca pe o formă de pariu, că din blogul ăsta va ieşi o carte - şi nu se făcea să las două prietene să piardă un pariu! :)
Cred că ieşeam din casă, după înregistrare, şi cam pieriseră cuvintele. Cîte "Sebastiane" să fi fost atunci? Şapte, opt?
Îmi amintesc cum bîjbîiam zicînd "creşte, creşte, a crescut..." şi că mă topesc după "Faţă de ochişorii lui visând, Arta e pitică".
Iar la plecare, la poartă, a apărut însuşi personajul!
Într-adevăr, exact aşa a fost - era o după-amiază perfectă pentru sebastianii în vis, în regia miresei cu şosete roşii.
Ehei, vorbeşte, memorie...
Daca imi aduc bine aminte, am fost invitata, pe baza antecedentelor mele, sa imi asum iresponsabilitatea de a face un asemenea pariu. Cind a inceput "Sebastian in vis", tocmai cistigasem un pariu asemanator: am citit in blogul/globul "Floribunda (personale)" ca, din dialogurile personajelor care se perindau pe acolo, ar putea iesi o carte. Si a iesit: "Basmul Printesei Repede-Repede" de Veronica D. Niculescu si Emil Brumaru. Cu ajutorul tau, Radu, mi-a iesit si de data asta :) Ce-o sa ma mai laud! Multumesc, Radu!
Pai, chiar o sa vorbeasca memoria astazi, Radu, la Noua revista vorbita :) Deci, reclama: l-am invitat pe Radu Vancu la Radio Romania Cultural, pe la 15.35 trecute fix, sa povestim despre "Sebastian in vis".
...De unde se vede treaba că tu, Adela, chiar eşti ce scrii - adică şi mireasa cu şosete roşii, dar şi naşa Lena, naşa normal cărţilor noastre născute din spuma blogurilor! :)
Adela locuia într-un glob de cristal!
Radu, nasa cartilor voastre primesc sa fiu (chiar sint!), povara pariuriurilor (i)responsabile pe cartile voastre o port cu mare placere si mindrie. Dar mireasa-cu-sosete-rosii... nu, nu, nu, aici nu ma bag! :) Problema mea e unde o sa mai citesc de-acum dialogurile tale cu bunul unchi Caligraf al lui Sebastian, cu visatoarea de cursa lunga ora25, ciondanelile vesele cu Omuletul din Subterana?...
Veronica, si mie imi place de mor "Fata de ochisorii lui visind, Arta e pitica"!
Iata ce face Sebastian(-in-vis) din om: il scoate din globul de cristal. Trei comentarii (lungi) intr-o singura zi! Si nici nu stiu sa folosesc diacritice...
@ Veronica: Adela aude nenăscutele cărţi pe nenăscuţii cititori cum îi cheamă! :)
@ Adela: No, nu vrei, nu vrei, asta-i amu! Dar să ştii că problema ta e şi problema mea - din 15 iulie 2009 până mai ieri, ţesătura realităţii mele era ţinută la un loc şi de firele puternice şi lucioase alcătuite din cuvintele urzite (şi ursite, având ştim noi ce în vedere) de prietenii amintiţi de tine. De acum, gata, e mută gura dulce...
Şi eu citeam cu mare drag comentariile, mai ales ale celor doi. Dar rămîne aici întreaga poveste...
E vremea cărţii de hîrtie - the same pitic, altă scufie!
off-topic......se pare că ne vom vedea pe 10 la Inst. Blecher.
:)
@ Veronica: Vera, ce faci, vrei să-mi iei pâinea de poet? Abia ce-ai scris un vers meseriaş ("Adela locuia într-un glob de cristal!"), şi hop ţop vii cu altul ("E vremea cărţii de hârtie - the same pitic, altă scufie!"). Vezi că mă plâng la Sindicatul Poeţilor!
@ MB: Şi eu cred la fel, şi în plus cred că nici măcar nu-i un comentariu off-topic :)
cum gata? gata? gata, gata? of, visătorul sebastian ne-a lăsat cu ochişorii-n tavan. atunce aşteptăm să ne scrie pe scutec de hârtie. m-aţi lăsat ca pe ursitoarea cea rea pe dinafara balului, mă gândesc că dacă i-aş ursi o pădure adormită o să viseze mai dihai, măcar până la o sută, l-aş lăsa şi la fluturcai, aş fi foarte înţelegătoare dacă nu s-ar face mare.
Ora 25, Sebastian îţi mulţumeşte - fără urselile tale, visul lui n-ar fi putut creşte. Oricum, zice că de-acum va sta la câte-un ceas de taifas şi dialog la tine pe blog. Şi mai zice aşa: "Tati, a 25-a oră e ursitoarea cea mai policoloră!"
ooo, o să avem gângureli în direct deci! gângureli live, susţinute chiar de gângur! ieee! :)
Trimiteți un comentariu