Sebastian în vis (45)

Sebastian în vis face loc pe covoraş – Zarathustra îl plantează pe Omuleţul buclucaş între Broscoporc şi Pisicâine: „Sentinţa lui, mâine! Până atunci, noi la munci, el sub pază”. Se întoarce sfârlează pe călcâie şi se-ndreaptă spre kamarazii pitici, Omuleţul rămâne-ntre armurile iepuro, momâie cu tremurici (Cami îl măsoară pe sub geană, apoi pune la filtru ceai de valeriană). Tadjicul şuşoteşte, ca basketbaliştii la time-out, cu Nietzschulicul, Neghiniţă şi Barbă-Cot; fiecare leader piticot saltă pe-un fluturcal şi, general pe un sfert al armiei pitice, îşi manevrează expert soldaţii şi prizonierii din trupele inamice de căluţi de mare aşa încât să elibereze oraşul de sub infernala ninsoare de izomer Nestlé. Prin urmare, orişicare căluţ de mare ia un pic de pseudo-lăptic în botic, ca să rămână puişorul din el mic (la hipocampi, tăticul poartă-n burtă piticul, iar războinicul e cu atât mai valid, cu cât mai gravid!), se cufundă-n şir indian în Cibinul alb-murdar şi-i urmează cursul spre Olt, Dunăre, mare şi oceanul planetar. Plecat milionul de căluţi, nămeţii-s acum micuţi. Fiece fluturcal mătură cu coadă de păun al morţii praful fatal rămas pe orice stradă ori acoperiş, din faţa scării ori a porţii. Morţii şi viii lucrează cot la cot de piticot, zi de vară până-n seară, încât la apus Sebastian vede de sus, de lângă Omuleţul asudat şi stors, Sibiul strălucind restaurat, etern reîntors!