Sebastian în vis (47)
Sebastian în vis simte motoraşul minţii, cittavrti!, ambreindu-se bizar dintr-odată, şi iată că Zarathustra & Nietzschuleţul reapar, potrivindu-se în conturul din poza decupată. Doar Omuleţul rămâne decupat – însă imediat aerul vâscos ca mercurul umple conturul, de nici nu mai zici c-a fost vreun Omuleţ pe aici. Zarathustra trage din suzetă şi, ca atinsă de o baghetă, lumea reîncepe. Neghiniţă încalecă pe licorniţă, Statu-Palmă-Barbă-Cot pe dragonul piticot, Nietzschuleţul pe mini-behemot. Zarathustra lipeşte covoraşul de bloc, face semn să intre către Pisicâine şi Broscoporc, ia copilaşul şi-l dă lui Cami: „Poftim, mami”. După care murmură pe sub suzetă, melancolizat, John Wayne mongolizat tărăgănând pe sub trabuc un ultim sfat înainte de plecare: „Creşti, devino ce eşti!”. Şi se pierd în zare covoraşul, licorniţa, dragonaşul, behemoţelul. Fluturcaii salută băieţelul – îşi întind aripile pentru ultima oară, aprinzând pe cerul de seară constelaţiile de morţi fluorescenţi, şi pleacă-n zbor. În urma lor, ochişorii părtaşi la lumina taborului văd îngerii rămaşi în siajul zborului, veghind cu mâinile-mpreunate fiecare vietate – chiar şi peste firul abia germinat de iarbă se vede îngerul aplecat, şopocăind în barbă: „Creşti, creşti, devino ce eşti!”. Guriţa a zâmbit, ochişorii s-au închis – Sebastian e în vis.
haha, ce bine face Zarathustra parcările cu covoraşul! (te rog să mă ierţi, Radu, mi-am luat de curînd carnetul de conducere, de-asta sînt atent la asemenea aspecte tehnice) : )
E dimineaţă la mine, îmi beau cafeaua, pe fereastră văd o lume care e clar Lumea post-Omuleţ. N-ai idee ce nostalgie m-a apucat după ce au plecat magii. Genul de nostalgie care mă apucă după un poem rotund, o imagine perfectă : )
”Creşti, devino ce eşti!” mi se pare genial, ultimele imagini sînt superbe.
:) Parcarea aia perfectă e bovarismul automoto al unui neşofer, invidios pe orice posesor de carnet.
Acum aici s-a făcut seară, şi Sebastian mi-a dat răgazul unui ceai negru cu bergamotă - cât să mă remontez cu generosul tău comentariu. Care mă cam deconspiră, de fapt, ca plagiator - "devino ce eşti" e, într-adevăr, f frumos, că doar de aia era deviza favorită a lui Nietzsche! :)
Toto voiam să te întreb şi am tot uitat: cum se bea cafeaua în Quebec, cu zahăr sau fără? Că dacă se bea cu n-am să emigrez, mă tem, nici măcar în vis... :)
Vezi, vezi daca te-ai apucat sa recitesti Gaddis, in loc sa inveti din manualul abatelui de Richesource, nici nu ma mira ca-ti arogi statutul de plagiator : )
Eu ma refeream, fireste, la formula lui Nietzsche ridicata la puterea a 47 Sebastian-in-vis : ) Nu vorbim despre acelasi lucru : )
P. S. Dac-ai sti prin ce coclauri hermeneutici ma conduc uneori semnele de circulatie, desi beau cafeaua foarte neagra... : )
Hm, cred că o să mă apuc până la urmă de Richesource, de Hennig, de cum-îl-cheamă-pe-ăla care a scris chestia cu "plagiatul prin antcipare" - nu numai din raţiuni bibliografice, dar şi din unele... juridice, pen' că văd că pot oferi tot soiul de tertipuri prin care plagiarismul, ridicat de exemplu la puterea n (47, deocamdată, în cazul de faţă), devine onorabil! :)
Pe mine hieroglifele circulatorii mă duc la fandaxie până şi când stau în scaunul din dreapta (adică tot timpul), numai gândul că aş fi nevoit să le citesc levogir, gândul mă-nfioară...
Pai da, ca sa-ti redactezi autodenunturile si precizarile en bonne et due forme dpdv juridic :)
(Pe mine ma streseaza 'hieroglifele circulatorii' de am ajuns sa semnalizez si cind merg pe jos. Cred ca sint uneori un fel de ghicitoare mobila si de neinteles pentru partenerii de trafic. Probleme pe care, dupa cum se vede, nu le are Zarathustra, experimentat posesor de permis de conducere pentru covorasele zburatoare (s-ar descurca si intr-un dedal circulatoriu ca ala din "Al cincilea element".) : )
Să nu te superi - savuroasa ta autodescriere mi-a adus în minte un vesel personaj care anima cu ceva vreme în urmă străzile Sibiului - pur şi simplu, tipul se credea motocicletă şi se comporta ca atare, motociclisto-morf şi -kinetic, pe arterele cele mai circulate ale burgului, spre exasperarea şoferilor şi spre deliciul pietonilor. Unul dintre puţinii oameni fericiţi pe care i-am văzut live, en plein air.
În ce-l priveşte pe Zarathustra, sunt sigur că s-ar descurca de mine ca şofer de taxicovoraş oriunde (deşi cred că dispeceratul i-ar cere să-şi radă mustaţa, ca să nu indispună clienţii, şi nu ştiu dacă ar accepta).
Haha, adorabil personaj, mi-a adus aminte de un poem de T. O. Bobe:
”Unii se cred doctori,
alţii inventatori,
şi alţii colonei.
Şi toţi au grijă să-şi ţină stetoscopul de gît
şi şurubelniţa în buzunar
şi hărţile marcate sub braţ.
Rar, cîte unul se crede Vasilescu Dorel. (...)
Unii se cred Eminescu
şi unele se cred Madame de Pompadour.
Unii se cred salcîmi
şi stau în grădină cu ramurile ridicate
aşteptînd guguştiucii.
Dacă eşti salcîm, ştii ce să faci. (...)
Ce te faci însă dacă eşti Vasilescu Dorel
şi te crezi chiar Vasilescu Dorel?”
Pe Zarathustra îl văd bine în ”Night on Earth” al lui Jim Jarmusch : )
Te rog să mă ierţi că am divagat atîta, e pentru că suport greu die Entzauberug der Welt, după plecarea măguleţilor, încerc să mă iau şi eu cu altele : )
P. S. Mi-a arătat Zum o veste foarte bună în Adevărul literar şi artistic. : )
T.O. Bobe, ca de obicei, magistral!
Filmul lui Jarmusch nu l-am văzut (cultura mea cinematografică e catastrofală), însă merg pe mâna ta şi o să-l accept drept regizor al ecranizării iminente :)
Vestea bună s-a adeverit aproape pe sfert - adică aproape am terminat un poem pedagogic cu şi despre fiul meu (chiar, pe cine l-ai vedea în rolul lui? Cred că va trebui făcut pe computer, nu-mi vine nici un copil plauzibil în minte.). Şi cu sfertul ăsta, probabil, voi şi rămâne. :)
Cât despre Entzauberung der Welt - cred că-i prima dată când nu sunt de acord cu tine - cum spunea ţăranul ardelean (de-al meu, deci) despre girafă: aşa ceva nu se există! :)
Hm, castingul pentru poemul pedagogic pare o problema foarte complicata. Pentru ca Sebastian esti si tu, sint si eu (asa mi-ai spus!), ba chiar - am aflat dintr-un alt poem de-al tau - "Sebastian in vis e Trakl la vârsta buneilor citind nepoţeilor despre bătrânul Frank O’Hara citind 'Dicţionarul Mara'" Si multi altii!!!
Dar, de fapt, e foarte usor: poti alege orice copil pentru rolul lui Sebastian, ca de identificat ne identificam noi cu el, cu mare placere : )
(Nu exista Entzauberung der Welt, sint inca o data de acord cu tine. incercam doar sa-mi inventez o scuza pentru divagatii) : )
Am investit serios în şedinţe de casting, am vorbit şi cu Jarmusch, până la urmă am convenit că cel mai plauzibil Sebastian ar fi acesta:
http://s592.photobucket.com/albums/tt8/camivancu/SEBASTIAN/13%20Luna%208/
Ei?
Unchiul Caligraf s-a topit de tot, cu ochii la Sebastian, si nu da semne ca ar putea reveni intr-o alta stare de agregare : )
Ce privire intensa are, zici ca vede PRIN licorne, mini-behemoti, supra-omuleti, magi si unchi caligrafi si pina dupa Turnul Sfatului, departe, pina la suzeta din hiperspatii. Sau, mai precis, zici ca se uita la filmul "Sebastian in vis" : )
:)
Ţi-aş da dreptate, dar nu-mi plac părinţii care vorbesc întruna despre copiii lor. Sau care, Doamne păzeşte, mai şi scriu despre ei! :)
Blogul-bebelus ... n-a mai crescut!
Si poemele-bebeluse, care se vadeau a fi savuroase, au ramas aceleasi.
De ce oare?
Spor la scris si in toate!
Trimiteți un comentariu